„Universitatea din Oradea se numără printre primele 20 de universităţi din România vizibile la nivel internaţional”, aşa sună o informare transmisă ieri presei locale de către instituţie. Realitatea este însă că din nouă clasamente internaţionale în care Ministerul Educaţiei a căutat instituţiile de învăţământ superior din România, Oradea apare în Scimago, pe locul 5.011 în lume, în urma unor instituţii asemănătoare din Siria, Pakistan, Bangladesh, Etiopia sau Nigeria.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Expoziţie documentară istorică în Cetatea Oradea - Studenţii, primii vizitatori ai dimineţii
Expoziţia „Oradea - Deceniile roșii. Vizitele lui Dej și Ceaușescu în Bihor” şi-a deschis porţile marţi, 22 noiembrie, primii vizitatori fiind studenţii Facultăţii de Jurnalism. Pentru aceştia a ţinut o lecţie deschisă reputatul fotograf şi tehnician criminalist Nicolae Meseşan, care a fost de acord să expună, în premieră, imagini unicat cu Elena şi Nicolae Ceauşescu.
- 22 Noiembrie 2016
- Citeste
„Salvați Copiii” invită alegătorii să se intereseze de programele candidaţilor - Interesele copiilor şi alegerile
Organizația Salvați Copiii îi invită pe toți cei care își vor exprima opțiunea la scrutinul din 11 decembrie să se informeze, prin intermediul platformei www.voteazapentrucopii.ro, cu privire la interesul manifestat de partide și candidați față de drepturile copilului la educație de calitate și sănătate, precum și la felul în care fiecare înțelege să îi protejeze activ pe copii.
- 21 Noiembrie 2016
- Citeste
Programul Rabla pentru persoane fizice. 10 decembrie 2016 - Prelungiri şi suplimentări
Ministerul Mediului anunță că a dispus suplimentarea Programului Rabla Clasic cu 3.538 de noi note de înscriere destinate exclusiv persoanelor fizice și prelungirea până la 10 decembrie a termenului până la care proprietarii persoane fizice și juridice se pot înscrie la producători.
- 21 Noiembrie 2016
- Citeste
Primul planetariu mobil din România a ajuns la Oradea - Călătorie prin univers
Primul planetariu mobil din România a ajuns, ieri, în orașul de pe Crișul Repede, unde va rămâne până vineri, 25 noiembrie. Evenimentul reprezintă o ocazie deosebită pentru vizitatori de a afla lucruri noi despre univers, constelații, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity, în cadrul unor serii de proiecții spectaculoase însoțite de prezentări interactive, care au loc într-un dom mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri.
- 21 Noiembrie 2016
- Citeste
Oradea îmbracă haine de sărbătoare - Crăciun în Piaţa Unirii şi Cetate
Târgul de Crăciun organizat anul trecut de municipalitate în Cetate se mută în Piaţa Unirii şi va avea o durată mai lungă, desfăşurându-se în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie a.c., fiind închis o singură zi, pe 25 decembrie. De asemenea, orădenii sunt aşteptaţi şi la evenimentul „Crăciunul în Cetate”, care va debuta câteva zile mai târziu, având în loc în perioada 2 decembrie – 24 decembrie.
- 20 Noiembrie 2016
- Citeste
Săptămâna Educației Globale la Liceul „Aurel Lazăr” - Când armele tac, copiii se bucură de educaţie
Elevii și profesorii Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea au desfășurat și în acest an activități diverse în cadrul Săptămânii Educației Globale (14-18 noiembrie 2016). Sub deviza „Împreună pentru pace”, lăzăriștii au contribuit la creşterea nivelului de conștientizare a rolului și importanței păcii în lume.
- 20 Noiembrie 2016
- Citeste
O tânără orădeancă cucereşte New York-ul cu reţete de acasă - Trandafir şi busuioc, reţeta succesului
Este povestea a mii de tineri care visează să evadeze din România. A copiilor talentaţi care au şansa să studieze în străinătate. A celor care îşi pun talentul la muncă şi încep să-şi construiască viitorul. Numai că evadarea nu te duce într-o lume perfectă. Este povestea Ioanei, o tânără orădeancă ajunsă studentă la New York University şi care a reuşit să pună pe roate o afacere uimitoare.
- 20 Noiembrie 2016
- Citeste
Ziua Porţilor Deschise la Biblioteca Judeţeană - 105 ani de lectură publică
Vineri, 18 noiembrie, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” s-au deschis porţile, odată cu aniversarea a 105 ani de la înfiinţare. Pe tot parcursul zilei orădenii au putut să admire expoziţii, să urmărească filme documentar, să participe la lansări de carte, iar copiii au avut parte de ateliere creative concepute special pentru ei.
- 18 Noiembrie 2016
- Citeste
Nicolae Dabija, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Oradea - Despre România de dincolo de Prut
Aula Magna a Universităţii din Oradea a fost plină vineri, la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa academicianului Nicolae Dabija. Poetul, prozatorul, publicistul, omul politic din Republica Moldova şi-a început discursul spunând că „a venit din străinătate, din ţara lui Eminescu în ţara lui Eminescu”.
- 18 Noiembrie 2016
- Citeste


