Biserica Lumina din Oradea vă invită, cu drag, în perioada 26-28 septembrie, la un eveniment deosebit pentru întreaga familie: cea de-a doua ediție a Târgului Lumina, organizat cu scopul de a sprijini achiziționarea unui spațiu propriu de închinare - un loc în care comunitatea să poată crește, sluji și bucura împreună.
Titlurile zilei
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
-
O spectaculoasă primă ediție, la Oradea - Salonul de Carte Bookfest
Prima ediție Bookfest Oradea se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, între 5 și 8 noiembrie, zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea la evenimente este liberă, iar editurile vor avea oferte de nerefuzat.
-
Petrileni. GPP Nr. 1 - „Prichindeii” au participat la „Carnavalul Toamnei”
Toamna, anotimpul bogăției și al culorilor, a fost sărbătorită cu multă bucurie și voie bună la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Petrileni unde s-a desfășurat un splendid program artistic, împletit cu parada „modei”... de toamnă, sugestiv intitulat „Carnavalul Toamnei”.
-
Ziua Armatei Române marcată la Oradea
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare. Fostul premier Ilie Bolojan a participat și el la festivități.
-
Proiect major în Oradea: Se înlocuiesc contoarele clasice de energie electrică cu unele inteligente. Ce trebuie să știe locatarii
Locuitorii municipiului Oradea vor avea contoare inteligente de energie electrică. Instituția Prefectului – Județul Bihor informează cetățenii că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de înlocuire a vechilor echipamente de măsurare, iar echipele de intervenție pot lucra inclusiv în weekend sau seara.
-
Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea - Se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modernizare a străzii Lăpușului au fost finalizate. Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 17:00, circulația va fi deschisă prin pasaj și pe strada Lăpușului.
În orașul Ștei - Congresul Naţional de Speologie
Clubul de Speologie Speodava-Ștei, sub egida Federației Române de Speologie, organizează Congresul Național de Speologie, ediția nr. 51.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
În luna octombrie - Experiența Candlelight ajunge la Oradea
Fever, platforma globală de top pentru descoperirea de evenimente live, cunoscută pentru faptul că ajută milioane de oameni să găsească cele mai bune experiențe în orașele lor, lansează Candlelight® la Oradea.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Joi, 2 octombrie, în Piaţa Unirii - Higheghe și vin
Piața Unirii din Oradea va găzdui joi, 2 octombrie, de la ora 17.30, un eveniment de mare amploare și importanță folclorica - „Higheghe și vin”, care aduce împreună frumusețea dansului și a portului popular bihorean, aromele vinului local și bogăția toamnei, într-o seară autentică a tradițiilor.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Trupa Arcadia. Prima premieră a stagiunii - „Degețica”
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria anunță prima premieră a stagiunii 2025-2026: „Degețica”, după Hans Christian Andersen, dramatizarea și regia: Toma Hogea, care va avea două reprezentații sâmbătă, 27 septembrie, de la orele 11.00 și 13.00, la Sala Arcadia.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Luni, 29 septembrie, la Oradea - Promenada Inimilor
De Ziua Mondială a Inimii, 29 septembrie, la Oradea, se va desfășura Promenada Inimilor, un eveniment care pune sănătatea pe primul loc și încurajează mersul pe jos, pentru a preveni bolile cardiovasculare și a avea un stil de viață activ.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Anul viitor - Și Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” va fi renovat
Un proiect de peste 60 de milioane de lei, finanțat prin ADR Nord-Vest, va aduce modernizări importante la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea. Lucrările, care vor dura doi ani, vor începe în 2026 și vizează reabilitarea mai multor corpuri de clădire și dotarea lor cu soluții moderne de eficiență și siguranță.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Hajdúszoboszló, Ungaria - Vadu Crişului la „Întâlnirea localităţilor înfrăţite”
În perioada 18-21 septembrie, la Hajduszoboszló (Ungaria) a avut loc „Festivalul vinului şi gastronomiei” şi, totodată, „Întâlnirea localităţilor înfrăţite”, ediţia a III-a. La eveniment a participat şi o delegaţie din Vadu Crişului, în frunte cu edilii comunei de pe valea Crişului Repede.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Bărbatul, de 30 de ani, este cercetat penal - Șofer drogat
Un șofer s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști în trafic, în timp ce conducea, după ce ar fi consumat substanțe psihoactive.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste
Șoferul, băut, nu a mai putut controla mașina și a intrat într-un cap de pod - Accident pe DN 76, în Dușești
Un copil de 14 ani și un bărbat de 44 de ani au ajuns la spital, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui accident rutier produs în Dușești. Bărbatul, care s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un cap de pod.
- 24 Septembrie 2025
- Citeste


