În contextul semnării contractului de finanțare pentru viitorul Aquapark de la Beiuș, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest a inițiat acțiuni ce vizează dezvoltarea turistică sustenabilă a Depresiunii Beiușului.
Titlurile zilei
-
Sesiuni de informare și instruire pentru asistenții personali - Peste 250 de participanți
Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat, recent, două sesiuni de informare și instruire dedicate asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, reunind, în sala mare a Primăriei Oradea, peste 250 de participanți.
-
O spectaculoasă primă ediție, la Oradea - Salonul de Carte Bookfest
Prima ediție Bookfest Oradea se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, între 5 și 8 noiembrie, zilnic, între orele 10.00 și 20.00. Intrarea la evenimente este liberă, iar editurile vor avea oferte de nerefuzat.
-
Petrileni. GPP Nr. 1 - „Prichindeii” au participat la „Carnavalul Toamnei”
Toamna, anotimpul bogăției și al culorilor, a fost sărbătorită cu multă bucurie și voie bună la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Petrileni unde s-a desfășurat un splendid program artistic, împletit cu parada „modei”... de toamnă, sugestiv intitulat „Carnavalul Toamnei”.
-
Ziua Armatei Române marcată la Oradea
Aproximativ 300 de orădeni au participat duminică, în Piața Unirii din Oradea, la ceremonia militară organizată de Ziua Armatei României, un eveniment marcat de un mesaj privind necesitatea modernizării capacităților de apărare. Fostul premier Ilie Bolojan a participat și el la festivități.
-
Proiect major în Oradea: Se înlocuiesc contoarele clasice de energie electrică cu unele inteligente. Ce trebuie să știe locatarii
Locuitorii municipiului Oradea vor avea contoare inteligente de energie electrică. Instituția Prefectului – Județul Bihor informează cetățenii că în perioada următoare se vor desfășura lucrări de înlocuire a vechilor echipamente de măsurare, iar echipele de intervenție pot lucra inclusiv în weekend sau seara.
-
Pasajul Oneștilor și strada Lăpușului din Oradea - Se deschid circulației luni, 26 octombrie
Lucrările la pasajul rutier subteran de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, Oneștilor și Lăpușului, din Oradea, precum și cele de modernizare a străzii Lăpușului au fost finalizate. Luni, 26 octombrie 2026, de la ora 17:00, circulația va fi deschisă prin pasaj și pe strada Lăpușului.
Beiuș – Începe licitația pentru parcelele din parcul industrial
Joi, 18 septembrie, la Casa de Cultură Beiuș a avut loc o acțiune dedicată punerii în exploatare a Parcului de Specializare Inteligentă local. Denumit „Întâlnire Top 100 IMM-uri – zona Beiuș-Ștei”, evenimentul a fost organizat de primăriile Beiuș și Ștei și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), iar invitați au fost întreprinzătorii locali și reprezentanții Consiliului Județean Bihor și ai Agenție de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
- 21 Septembrie 2025
- Citeste
Clădirea Primăriei Oradea, iluminată în verde
Săptămâna Mondială de Conștientizare a Bolilor Mitocondriale (Mitochondrial Disease Awareness Week), un eveniment global dedicat informării și sensibilizării publicului cu privire la aceste boli rare și grave, are loc în perioada 15-21 septembrie. Cu această ocazie, sâmbătă, 20 septembrie, între orele 20.00 – 21.30, clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în verde, culoarea simbolică a campaniei.
- 19 Septembrie 2025
- Citeste
Sâmbătă, 20 septembrie - Restricții de circulație în Oradea
Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, întrunită vineri, 19 septembrie, a aprobat două solicitări privind restricționarea traficului rutier în municipiu.
- 19 Septembrie 2025
- Citeste
Yoga sau Ideapad - care este laptopul perfect pentru studenți?
Alegerea unui laptop potrivit pentru facultate este una dintre cele mai importante decizii pe care un student le poate lua. Fie că este vorba despre redactarea lucrărilor, participarea la cursuri online, editarea prezentărilor sau chiar relaxarea prin vizionarea unui film, un laptop performant și fiabil este un instrument esențial.
- 19 Septembrie 2025
- Citeste
Oamenii să nu se sperie dacă văd soldați și tancuri - Este un exercițiu NATO
O dislocare de forțe semnificativă a aliaților va avea loc în România, unde se va desfășura un exercițiu de mare amploare, cu 5.000 de soldați și 800 - 900 de mijloace mecanizate care au început deja deplasarea către țara noastră, spune Ionuț Moșteanu, ministru al Apărării.
- 19 Septembrie 2025
- Citeste
Incendiu la un supermarket din Oradea, pe Calea Republicii
În seara zilei de joi, 18 septembrie, pompierii orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un supermarket situat pe Calea Republicii din Oradea, salvând din calea flăcărilor bunuri de o valoare considerabilă.
- 19 Septembrie 2025
- Citeste
Oratoriul Don Orione - Un loc al prieteniei și al creșterii
În fiecare duminică după-amiază, începând din data de 21 septembrie, între orele 14.00 și 16.45, Oratoriul Don Orione din Oradea își deschide porțile pentru copii și tineri.
- 18 Septembrie 2025
- Citeste
Concursul Internațional „Via, vinul și bucuria de a trăi” - Au fost stabilite premiile
Asociația Internațională Euro Foto Art, membru individual al Federației Internaționale de Artă Fotografică, a organizat, în parteneriat cu Summit Agro România și Asociația pentru Civilizația și Cultura Vinului Millesime, cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de artă fotografică „Via, vinul și bucuria de a trăi”.
- 18 Septembrie 2025
- Citeste
Seară misterioasă la Palatul Vulturul Negru - Evenimente speciale la TIFF Oradea
La cea de-a 8-a ediție a TIFF Oradea, cinefilii orădeni sunt invitați să vadă, pe marele ecran, două filme care și-au pus amprenta asupra cinematografiei mondiale: „1984”, versiunea lansată chiar în anul în care este plasată acțiunea romanului lui George Orwell, și „People on Sunday”, un clasic modernist ce readuce la viață Berlinul interbelic.
- 18 Septembrie 2025
- Citeste


