Pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în localitatea Toboliu, reușind să salveze o casă și o anexă.
Titlurile zilei
-
Sute de copii au trecut pragul subunităților ISU Bihor - „Școala Altfel - Prețuiți Viața!”
Peste 860 de elevi și preșcolari s-au înscris la activitățile de prevenire și pregătire pentru situații de urgență organizate de pompierii bihoreni în cadrul „Școlii Altfel - Prețuiți Viața!”.
-
Precizări privind închiderea balcoanelor la blocurile de locuințe în Oradea - Soluții de intrare în legalitate
Primăria Oradea lucrează în prezent la elaborarea unei proceduri prin care vor fi stabilite condițiile și modalitățile de intrare în legalitate a balcoanelor închise fără autorizație, în situațiile în care reglementările urbanistice permit acest lucru.
-
Până acum, 250 de seniori au participat la program - Noi cursuri gratuite de digitalizare
După succesul de care s-a bucurat programul de digitalizare, la care au participat până acum peste 250 de seniori, Direcția de Asistență Socială Oradea dă startul unor noi cursuri gratuite, dedicate persoanelor vârstnice care își doresc să folosească telefonul mobil cu mai multă încredere și să descopere avantajele tehnologiei în viața de zi cu zi.
-
Bucuria de a duce mai departe cultura tradițională - Peste 7.000 de participanți la „Higheghe și vin”
Cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, danțului, portului popular și tradițiilor bihorene.
-
A doua etapă a programului național. Școlile și liceele din Oradea pot obține pentru elevi - Burse digitale pe viață
Unitățile de învățământ din Oradea pot solicita pachete de câte trei burse digitale complete, fără costuri. Bursele acoperă toate materiile pentru clasele III-XII și pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pe baza metodei RICAR.
-
Elevii Liceului de Arte, în vizită educațională - Lecție de chimie și inspirație
Elevii claselor a IX-a, a X-a B, C și D, de la Liceul de Arte Oradea, au participat, în cadrul programului „Școala Altfel”, la o activitate educativă deosebită la Barshaker Oradea.
Spitalul de Psihiatrie Nucet. Lucrările la Pavilionul C-D, aproape de finalizare
Lucrările de renovare și eficientizare energetică la Spitalul de Psihiatrie Nucet avansează și au ajuns la 25%. În cadrul proiectului sunt renovate patru clădiri ale spitalului: Pavilionul A, Pavilionul B, Pavilionul C-D și o magazie.
- 12 August 2025
- Citeste
Chimie și... distracție - Doi tineri orădeni la Tabăra de știință
Tabăra de tineret organizată în Pensiunea Dacica din apropierea Cetății dacice Costești - Blidaru, în perioada 1- 8 august, s-a axat pe împletirea științei și a culturii.
- 12 August 2025
- Citeste
Modificări la concediile medicale și eliminarea statutul de coasigurat - Sănătate și fiscalitate
De la 1 septembrie persoanele coasigurate nu vor mai beneficia automat de calitatea de asigurat în baza contribuției plătite de un membru al familiei. Sunt modificări importante și în cazul concediilor medicale.
- 12 August 2025
- Citeste
Renovarea Colegiului Național „Mihai Eminescu” - Licitaţie pentru execuţia lucrărilor
Primăria Oradea a anunţat că săptămâna trecută a publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) Anunțul de participare pentru contractul privind execuția lucrărilor de renovare a Colegiului Mihai Eminescu, corpurile A, B şi C, și amenajări exterioare.
- 12 August 2025
- Citeste
Încă o ediție de succes - „Grâu Fest” 2025
A fost sărbătoare la Husasău de Tinca, în perioada 9-10 august, cu prilejul „Grâu Fest”, eveniment organizat de Centrul Tradițional de Conectare la Viața Simplă, prin celebrul designer Dorin Negrău.
- 12 August 2025
- Citeste
Andrei Arad, Marele Trofeu al Festivalului - „Seri Eminesciene”
Tânărul orădean Andrei Arad a obținut Marele Trofeu al Festivalului-Concurs de muzică folk pentru copii și tineret „Seri Eminesciene” 2025, desfășurat la Ipotești, în perioada 8-10 august.
- 12 August 2025
- Citeste
Universitatea din Oradea investește în sustenabilitate - Tranziție verde prin energie solară
Universitatea din Oradea marchează un nou moment important în direcția sustenabilității și eficienței energetice, odată cu semnarea contractului de finanțare nr. 1210/05.08.2025, în valoare totală de 5.652.936,86 lei, pentru implementarea proiectului „Universitate sustenabilă prin utilizarea surselor regenerabile de energie (Susten-UO)”.
- 12 August 2025
- Citeste
Universitatea din Oradea: Două domenii noi de doctorat
Începând cu anul universitar 2025-2026, Universitatea din Oradea își extinde oferta academică la cel mai înalt nivel prin lansarea a două noi domenii de doctorat: „Calculatoare și Tehnologia Informației” și „Științe politice”.
- 12 August 2025
- Citeste
Mănăstirea Izbuc - 15 august 2025
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Mănăstirea Izbuc, cea mai veche sihăstrie monahală din ținutul Bihorului, își cheamă fiii duhovnicești să se adune la praznicul luminos al Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestui așezământ sfânt.
- 12 August 2025
- Citeste


