Puține și rare sunt acele momente când omul e conștient de existența sa. Cele mai importante, cred, sunt nașterea și moartea. Ambele, el însuși nu le poate percepe sau conștientiza în propria persoană, ci înafara persoanei sale, adică a semenilor săi. Dacă copilul plânge la naștere, cei de lângă el se bucură. La moarte, e tocmai invers. El nu mai plânge, ci plânsul e „predat” semenilor săi. Nașterea e asociată astfel cu bucuria, iar moartea cu durerea. Doar că perspectiva din care o privește omul e diferită.
Titlurile zilei
-
Sute de copii au trecut pragul subunităților ISU Bihor - „Școala Altfel - Prețuiți Viața!”
Peste 860 de elevi și preșcolari s-au înscris la activitățile de prevenire și pregătire pentru situații de urgență organizate de pompierii bihoreni în cadrul „Școlii Altfel - Prețuiți Viața!”.
-
Precizări privind închiderea balcoanelor la blocurile de locuințe în Oradea - Soluții de intrare în legalitate
Primăria Oradea lucrează în prezent la elaborarea unei proceduri prin care vor fi stabilite condițiile și modalitățile de intrare în legalitate a balcoanelor închise fără autorizație, în situațiile în care reglementările urbanistice permit acest lucru.
-
Până acum, 250 de seniori au participat la program - Noi cursuri gratuite de digitalizare
După succesul de care s-a bucurat programul de digitalizare, la care au participat până acum peste 250 de seniori, Direcția de Asistență Socială Oradea dă startul unor noi cursuri gratuite, dedicate persoanelor vârstnice care își doresc să folosească telefonul mobil cu mai multă încredere și să descopere avantajele tehnologiei în viața de zi cu zi.
-
Bucuria de a duce mai departe cultura tradițională - Peste 7.000 de participanți la „Higheghe și vin”
Cea de-a doua ediție a evenimentului „Higheghe și vin”, organizată de Centrul de Cultură al Județului Bihor, cu susținerea Consiliului Județean Bihor, s-a încheiat după patru întâlniri dedicate muzicii, danțului, portului popular și tradițiilor bihorene.
-
A doua etapă a programului național. Școlile și liceele din Oradea pot obține pentru elevi - Burse digitale pe viață
Unitățile de învățământ din Oradea pot solicita pachete de câte trei burse digitale complete, fără costuri. Bursele acoperă toate materiile pentru clasele III-XII și pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pe baza metodei RICAR.
-
Elevii Liceului de Arte, în vizită educațională - Lecție de chimie și inspirație
Elevii claselor a IX-a, a X-a B, C și D, de la Liceul de Arte Oradea, au participat, în cadrul programului „Școala Altfel”, la o activitate educativă deosebită la Barshaker Oradea.
''The Odyssey'' - Pariul lui Christopher Nolan pe tehnologia IMAX atrage spectatori, dar și critici
Fenomen de box-office ''The Odyssey'', în regia cineastului britanic Christopher Nolan, readuce în prim-plan tehnologia IMAX, dar stârnește și critici în mediul online, filmul fiind acuzat că promovează o formă de elitism prin alegerea acestui format, relatează sâmbătă AFP.
- 27 Iulie 2026
- Citeste
Polițiștii au testat peste o mie de șoferi pentru droguri sau alcool - Razii pe șosele
Peste 1.700 de persoane au fost legitimate și 1.167 de conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, în sistem integrat, la sfârșit de săptămână.
- 27 Iulie 2026
- Citeste
Intervenții ale pompierilor bihoreni pentru salvarea a două persoane, în weekend - Copil căzut într-o râpă, bărbat electrocutat
Pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea a două persoane aflate în pericol, în urma unor incidente produse în localitățile Vadu Crișului și Groși. Un copil a fost salvat după ce a căzut într-o râpă, iar un bărbat, după ce a fost electrocutat și a rămas suspendat, inconștient, pe un stâlp de electricitate.
- 27 Iulie 2026
- Citeste
O femeie și un copil au rămas încarcerați în urma impactului - Accident pe centura Băile Felix
Un copil, o femeie și doi bărbați au fost transportați la spital în urma unui accident produs pe centura din Băile Felix.
- 27 Iulie 2026
- Citeste
De azi, 24 iulie - Modificări la traseele liniilor de autobuz
Ca urmare a extinderii șantierului în zona Gării CFR Oradea începând de azi, 24 iulie, circulația pe străzile Berzei și Olimpiadei va fi intreruptă.
- 23 Iulie 2026
- Citeste
Minime istorice pe râurile din bazinul hidrografic Crișuri - Debitele au scăzut accentuat
În județul Bihor, două cursuri de apă au secat, patru stații hidrometrice au înregistrat noi minime istorice, iar în mai multe localități au fost introduse restricții în alimentarea cu apă.
- 23 Iulie 2026
- Citeste
Casca și povestea ei din cel de-al Doilea Război Mondial - Micii detectivi ai istoriei
Copiii au avut parte de o nouă întâlnire plină de activități creative și educative, marți, 21 iulie, în cadrul Clubului micilor istorici.
- 23 Iulie 2026
- Citeste
Atribuirea locurilor de parcare de domiciliu din Oradea - Paşii obligatorii
Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar – Serviciul Gestionare Parcări, reamintește cetățenilor interesați de obținerea unui loc de parcare de domiciliu că înscrierea în sistem presupune parcurgerea a doi pași obligatorii pe platforma online portal.parcari.oradea.ro: crearea unui cont de utilizator şi depunerea unei solicitări pentru atribuirea unui loc de parcare de domiciliu.
- 23 Iulie 2026
- Citeste
Bazinul acoperit „Crișul”: Lucrările de modernizare şi renovare au fost finalizate - După curățenie, recepția
Lucrările de renovare și modernizare de la Bazinul acoperit „Crișul” (str. Aleea Ștrandului nr. 11C) au fost finalizate. În prezent, se realizează curățarea și igienizarea spațiului în urma șantierului, urmând ca după aceea să aibă loc recepția lucrării.
- 23 Iulie 2026
- Citeste


