Actriţa americană Jennifer Aniston a fost şocată, ieri dimineaţa, când a descoperit că poştaşul i-a adus o scrisoare de la "marea ei rivală", aşa cum o descrie presa americană pe Angelina Jolie, informează showbizspy.com.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Portia De Rossi a devenit doamna DeGeneres
Actriţa Portia De Rossi a preluat numele de familie al partenerei ei de viaţă, Ellen DeGeneres, devenind astfel în mod oficial doamna DeGeneres, informează Reuters.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Roxana Ciuhulescu a botezat o fetiţă
Prezentatoarea Roxana Ciuhulescu, a botezat o fetiţă, pe micuţa Ana Sofia, după ce aceasta a mai devenit naşă a patru băieţi, informează un comunicat.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Incident armat în Statele Unite
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Asigurările sociale, între beneficii şi sacrificii (II)
Teoria şi practica economică ne arată că, pentru ieşirea dintr-o criză, cele mai adecvate măsuri ar fi: reducerea ratei dobânzii pentru sporirea volumului de credite şi a masei monetare, stimularea investiţiilor şi a producţiei de bunuri pentru crearea de noi locuri de muncă, dar şi orientarea cheltuielilor publice în special spre achiziţii de stat şi investiţii în întreprinderi publice.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Şomerii bihoreni au avut de ales între job şi loc de muncă
Aproape 1.000 de absolvenţi, cărora li s-au adăugat însă şi şomeri sau persoane dornice de un alt loc de muncă, au participat, ieri, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Oferta s-a dovedit una bogată, 640 de locuri de muncă, din care 210 pentru cei cu studii superioare, iar alte 430 pentru cei cu studii medii. Chiar şi aşa, absolvenţii s-au arătat reticenţi în ce priveşte şansele de angajare, experienţa de peste vară convingându-i că şansele de angajare sunt date de competenţa în domeniu.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
A început a XIX-a ediţie a Toamnei Orădene
A XIX-a ediţie a Toamnei Orădene a debutat, ieri, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", unde în acest sfârşit de săptămână se desfăşoară târgul internaţional de bunuri de larg consum, dar şi spectacole susţinute de artişti locali. Totul asezonat cu mici, bere, bogracs şi alte mâncăruri tradiţionale din România şi Ungaria. Tot în acest sfârşit de săptămână, în cadrul Toamnei Orădene, începe Festivalul de Teatru Scurt.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Se distribuie biletele de tratament
Conducerea Casei Judeţene de Pensii Bihor aduce la cunoştinţa beneficiarilor că s-a primit repartiţia de bilete de tratament pentru luna octombrie (seria I) pentru unităţile de tratament balnear şi recuperarea capacităţii de muncă.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Se reia circulaţia tramvaielor 1 şi 3
- 24 Septembrie 2010
- Citeste
Dezbatere pe tema reabilitării Piaţa Unirii - Piaţa Ferdinand
În cursul zilei de joi, în Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei Oradea, a avut loc o dezbatere cu specialişti şi membri ai OAR, pe tema reabilitării Ansamblului Urban Piaţa Unirii - Piaţa Ferdinand. Specialiştii au propus trei variante de reabilitare.
- 24 Septembrie 2010
- Citeste


