Cântăreaţa şi compozitoarea americană Alicia Keys este însărcinată cu primul ei copil şi intenţionează să se căsătorească cu iubitul ei, la sfârşitul acestui an, potrivit mai multor tabloide americane, citate de Reuters.
Cântăreaţa şi compozitoarea americană Alicia Keys este însărcinată cu primul ei copil şi intenţionează să se căsătorească cu iubitul ei, la sfârşitul acestui an, potrivit mai multor tabloide americane, citate de Reuters.
Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la sediul ISJ Bihor, inspectorul şcolar general Dorel Luca a precizat că în toate cele 46 centre de examen unde se susţine proba C a examenului de Bacaluareat, programată pentru luni, 31 mai, evaluarea liceenilor se va face fără nicio problemă, chiar dacă pentru ziua respectivă este anunţată grevă generală pe termen nelimitat.
Munca stăruitoare împletită cu pasiunea pentru cai a dat naştere unui eveniment-premieră pentru Bihor. Începând de ieri, în comuna Cefa se desfăşoară un concurs internaţional ecvestru, "Cupa F.E.R. la atelaje". Competiţia se derulează sub egida Federaţiei Ecvestre Române, gazda fiind Primăria Cefa, Clubul Sportiv Tulipan şi sponsorul principal SC Pro Acva SA fiind organizatorii evenimentului.
Când afirmi că economia subterană reprezintă 40% din economia ţării, dar nu te atingi de ea, îi protejezi pe hoţi, în schimb, le dai în cap celor care muncesc şi trăiesc modest dintr-un salariu, aceasta se cheamă guvernare cu bună intenţie sau doar fuşereală de formă sau coafarea erorii?
În primul joc din seria de trei jocuri de verificare naţionala de fotbal a României va întâlni reprezentativa similară a Ucrainei. Partida se va disputa la Lvov, de la ora 20.30, şi va fi transmisă în direct de PRO TV. Celelalte două partide ale tricolorilor se vor disputa miercuri, 2 iunie, cu Macedonia, şi sâmbătă, 5 iunie, cu Honduras, ambele întâlniri urmând să se desfăşoare pe stadionul din Klagenfurt.
