Când afirmi că economia subterană reprezintă 40% din economia ţării, dar nu te atingi de ea, îi protejezi pe hoţi, în schimb, le dai în cap celor care muncesc şi trăiesc modest dintr-un salariu, aceasta se cheamă guvernare cu bună intenţie sau doar fuşereală de formă sau coafarea erorii?

 

Modelul debandadei greceşti nu ar fi decât o prostie care ar multiplica periculos paguba. De fapt, toate soluţiile sociale şi economice puse în practică în cei 20 de ani sunt demagogice şi false. Un singur exemplu, delicat, de altfel, şi care îi va aduce oricui îl va aborda doar duşmănii. Chiar şi mie, din momentul în care se va publica articolul, dar dacă nu vom avea curajul de a privi lucrurile în faţă şi de a pronunţa adevărul, nu vom mai ieşi niciodată din groapa aceasta.

Figurează la nivel de ţară peste 550.000 de handicapaţi, care aproape toţi au îngrijitori salarizaţi, deci, peste 1.000.000 de persoane. Aceştia se repartizează pe o linie între extremităţile: cei cu adevărat nenorociţi şi cei care au handicap de orbi şi carnet de conducere. Cum s-a ajuns aici? Legiuitori recompensaţi şi politicieni demagogi au formulat o lege incompletă şi incorectă. Nicăieri în lume şi niciodată în istorie mama nu a fost salariată ca să-şi îngrijească fata bonavă, iar fiul ca să-şi îngrijească tatăl bolnav în ultimii ani de viaţă. Cine îi plăteşte? Cei care lucrează. Ce obligaţii au aceştia de a suporta aceste poveri? Un milion de persoane înseamnă pe ţară unul din 22 de cetăţeni. Nici cele mai opulente state nu-şi permit aşa ceva. În loc ca cei cu adevărat suferinzi să primească sume mai consistente, fondurile se împart la tot felul de alte categorii. Ar fi o altă greşeală ca fenomenul să fie pus pe seama abuzurilor medicale, care nu pot lipsi într-o atmosferă de corupţie generalizată. Dar o uşă de profit social deschisă prosteşte de politicieni tâmpiţi nu poate fi păzită de nimeni. Nu poate sta nimeni în uşă fără riscul de a fi strivit (vorbesc metaforic). Există sate în care lucrează 10 oameni (atenţie, bugetari!), dar restul sunt pensionari ori handicapaţi asistaţi. Dacă ai ceva de lucru la ţară şi cauţi pe cineva să angajezi, ţi se râde în nas şi ţi se întoarce spatele cu dispreţ: "Eu sunt handicapat sau pensionar". Câmpurile stau nelucrate, pentru că guvernanţii n-au fost capabili să rentabilizeze munca agricolă.

Dincolo de demagogie, pensionarea întregii ţări şi transformarea ei într-una de handicapaţi a fost o "soluţie" socială, dar a fost o falsă soluţie, a fost o minciună periculoasă. Credeţi că poate supravieţui o asemenea societate? Tot ce s-a făcut până acum şi se face şi azi nu a fost şi nu este corectarea erorii, ci coafarea ei, adică ascunderea sub o mască înşelătoare, ceea ce este foarte grav.

 

Această societate trebuie regândită din temelii şi reaşezată pe principii realiste, altfel va fi jale. Dar regândirea trebuie să fie făcută nu de către aceiaşi politicieni incapabili, ci de către colective de specialişti pe domenii.