Este sărbătoarea din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, deci este închinată Fecioarei Maria. Din punct de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii ne aminteşte o minune.
Este sărbătoarea din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, deci este închinată Fecioarei Maria. Din punct de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii ne aminteşte o minune.
*Noţiunea de "stres" (din englezescul "stress" - "presiune", în traducere liberă), a fost propusă de Cannon în 1932. Savantul englez, încerca să demonstreze că organismul omului, tinde să se adapteze la o solicitare majoră sau la un alt factor presant, care este perceput drept nociv.
Ieri, la Casa Corpului Didactic Bihor, în prezenţa unei numeroase asistenţe, formată din cadre didactice, masteranzi şi doctoranzi, a avut loc lansarea volumului "Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine", coordonată de prof. univ. dr. Vasile Marcu şi conf. univ. dr. Mariana Marinescu.
După 12 ore de discuţii şi patru zile de negocieri, medicii de familie au cedat şi au reluat prescrierea reţetelor şi a biletelor de trimitere. Miercuri seara, autorităţile de la Bucureşti şi reprezentanţii medicilor de familie au semnat un protocol prin care se încearcă rezolvarea problemelor tehnice omise "din cauza grabei". Potrivit acestuia, schimbările obţinute în urma negocierilor vizează câteva aspecte legate de sancţiuni şi ponderea procentelor acordate unor pacienţi.
