O-ZONE, succesul şi bişniţarii
Muzica este o afacere ca oricare alta. La început, se fac investiţii, după care se aşteaptă să se culeagă roadele. Cele mai multe încasări provin din concerte, după care urmează cele din vânzări şi reclame. Spre deosebire, însă, de alte afaceri, în muzică se poate da cel mai repede chix. Că trupa va fi cerută în concerte nu se ştie decât după ce se investeşte o grămadă de bani, totul depinzând de public. Iată că una dintre trupele româneşti, despre care se poate spune că a reuşit să dea lovitura, este O-Zone.
Cei trei băieţi, veniţi în urmă cu câţiva ani din Moldova, fac furori acum în toată Europa. Ei adună din concerte peste 100.000 de euro într-o singură lună, ceea ce îi face una dintre cele mai rentabile afaceri din România în acest moment. Există şi câştiguri colaterale, care intră în buzunarele altora. Principalii beneficiari sunt patronii magazinelor de muzică. La Oradea, magazinele de profil reuşesc să vândă, într-o singură lună, peste 1.000 de albume ale trupei O-Zone, adică aproximativ aceeaşi cantitate ca şi cea vândută din restul albumelor. Patronii magazinelor de profil din Oradea spun că, în sfârşit, în cazul albumelor trupei O-Zone pot vorbi de vânzare. Patronii spun că în acest moment ar putea vinde doar albumele O-Zone şi ar ieşi în câştig. Într-unul din aceste magazine, situat în centrul oraşului, se vând zilnic cel puţin 30 de discuri cu O-Zone, sâmbătă vânzarea depăşind 50-60 de bucăţi. Patronii magazinului se laudă că încasează lunar peste 5.000 de euro doar din vânzările ultimului album semnat O-Zone. Aceasta, în timp ce în cazul altor trupe, chiar foarte cunoscute în ţară, nu se vând mai mult de 20-30 de discuri într-o lună. Cei mai mulţi dintre cumpărători sunt însă străinii. În timp ce un român consideră mare suma de 230.000 de lei, cât costă în acest moment albumul trupei O-Zone, străinul scoate banii din buzunar foarte repede. În străinătate, un album se vinde cu 15 euro, adică 600.000 de lei. Aşa se face că unii dintre ei cumpără câte 5-10 bucăţi, sperând că îşi scot astfel şi banii cheltuiţi de ei. Albumele trupei O-Zone au ajuns o adevarată afacere şi pentru unii bişniţari. Ei cumpără din România, câteva sute sau mii de albume, după care trec în Ungaria, Austria şi Germania unde le revând prin pieţe. Lansarea trupei şi în Europa le-a adus câştiguri însemnate şi celor care produc ilegal CD-uri. Deja poliţiştii sunt pe urmele mai multor astfel de persoane. Ei copiază coperţile, înregistrează CD-ul, după care le vând pe piaţa externă, în principal în Ungaria, Cehia şi Polonia. S-au cumpărat deja albume O-Zone produse ilegal în Polonia şi Bulgaria. Câştigul este însemnat, din moment ce costul producerii unui astfel de album nu depăşeşte 30.000 de lei. În ceea ce piveşte trupa, aceasta îşi continuă nestingherită turneul european. Băieţii spun că au câte 20-25 de concerte într-o lună, tariful actual fiind de 15.000 de euro pentru o reprezentaţie de 40 de minute. Înainte de a se lansa în străinătate, tariful unui concert al trupei O-Zone în ţară era de 400 de euro. Moldovenii cântă acum în Europa pentru bani mai mulţi decât unele dintre numele celebre ale muzicii europene sau mondiale, printre care In-Grid, Sonique, Dr. Alban, Blue etc. Vânzările albumului O-Zone în Europa au depăşit, în acest moment, 2 milioane de exemplare. De fapt, se poate vorbi de o adevărată isterie O-Zone, asemănătoare celei provocate de Beatles, dar la alt nivel. Peste tot se ascultă melodia "Dragostea din tei", pe plajă, la aerobic, în magazine şi restaurante.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.