Veste bună pentru cetățenii care au nevoie de recuperare medicală. Sâmbătă, 25 septembrie, a fost inaugurat President Premium Medcenter, un spital de recuperare modern, construit din surse private și fonduri guvernamentale nerambursabile.
.jpg&w=337&h=208&zc=3)
Veste bună pentru cetățenii care au nevoie de recuperare medicală. Sâmbătă, 25 septembrie, a fost inaugurat President Premium Medcenter, un spital de recuperare modern, construit din surse private și fonduri guvernamentale nerambursabile.
Direcţia de Sănătate Publică Bihor informează că începând de mâine, 28 septembrie, în judeţul Bihor va începe administrarea celei de a treia doze de vaccin. Această doză este recomandată persoanelor cu risc mare de a dezvolta forme severe.
Poliția Bihoreană scoate la concurs 15 posturi de ofițer și agent de poliție, prin încadrare directă, din sursă externă.
Orădenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână să viziteze expoziţiile temporare şi permanente din cadrul complexului Muzeul Ţării Crişurilor. Programul de vizitare este de marţi până duminică, între orle 10.00-18.00.
Reprezentanții Centrului pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor avertizează că singura destinație de ecoturism din Bihor este în curs de a pierde principala sa atracție, Defileul Crișului Repede, sub ochii autorităților.
Lecții de siguranță rutieră, simulări cu ochelari care induc efectele consumului de alcool și droguri, veste reflectorizante pentru bicicliști și recomandări preventive prețioase, oferite participanților la trafic de polițiștii rutieri și de prevenire bihoreni, în cadrul Proiectului ROADPOAL Safety Days.
Trei studenți, alături de lect. univ. dr. Olimpia Urdea, de la Departamentul de Arte Vizuale, al Facultății de Arte a Universității din Oradea, au participat la „Transilvania Fashion Festival”, reușind să se facă remarcați la Cluj Napoca.
Copiii între 6 și 12 ani nu mai trebuie să prezinte un test Covid-19, iar magazinele și restaurantele nu se vor mai închide la 18.00 în localitățile cu incidență de peste 4 la mie, la peste 6 la mie. Vom folosi green-pass-ul la mall, potrivit hotărârii Executivului.
În comuna Sâniob, din județul Bihor, sâmbătă, 25 septembrie, între orele 10.00-17.00, va avea loc un eveniment inedit, intitulat „Retro Raid în jurul ceaunului”.
În urma verificărilor efectuate în prima parte a acestui an la nivelul comisiilor locale de fond funciar, prefectul Dumitru Tiplea a emis o circulară prin care cere primarilor din 23 unităţi administrativ-teritoriale accelerarea demersurilor pentru rezolvarea dosarelor nesoluţionate.