În anul 2024, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost efectuate 2.852 de controale, fiind aplicate 3.791 sancţiuni contravenţionale, din care 722 amenzi în cuantum de 9.728.600 lei şi 3.069 avertismente.
Actualitate
Proiecte în valoare de 1,2 miliarde euro gestionate anul trecut în Oradea - Cheia dezvoltării accelerate
Directorul DMPFI din cadrul Primăriei Oradea, Marius Moş, a declarat că, în 2024, direcția pe care o conduce a gestionat 113 proiecte cu finanțare nerambursabilă, având o valoare totală de 1,2 miliarde de euro. Dintre acestea, 8 au fost finalizate anul precedent, 58 se află în implementare, iar 47 sunt în faza de evaluare.
- 21 Ianuarie 2025
- Citeste
Proiect finanțat din fonduri europene - Mobilier nou pentru școli, licee și grădinițe
Primăria Municipiului Oradea a lansat luni, 20 ianuarie, o amplă procedură de achiziție pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar cu mobilier nou. Proiectul vizează sălile de clasă, laboratoarele școlare și cabinetele de logopedie și psihopedagogie din 43 de școli, licee și grădinițe, alături de Palatul Copiilor.
- 21 Ianuarie 2025
- Citeste
ABA Crișuri derulează lucrări pentru reducerea efectelor secetei - Șantiere deschise în trei puncte
Administrația Bazinală de Apă Crișuri (ABA Crișuri) a început lucrările pentru îmbunătățirea retenției de apă, în regiunile afectate de secetă, în cadrul unui proiect important pentru zona Câmpiei de Vest.
- 20 Ianuarie 2025
- Citeste
Numărul apelurilor non-urgente la 112 a scăzut - Bihorenii, printre cei mai responsabili
Serviciul de Telecomunicații Speciale anunță că în 2024, numărul apelurilor non-urgente de la 112 a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori.
- 20 Ianuarie 2025
- Citeste
Poliția trage un semnal de alarmă despre o nouă metodă de înșelăciune - Falși polițiști și bancheri
Polițiștii avertizează luni asupra unei alte medote de înșelăciune, în care autorii se dau drept angajați ai unei bănci și ai Poliției și le cer victimelor să transfere bani într-un cont „sigur”.
- 20 Ianuarie 2025
- Citeste
Reguli mai stricte pentru transportatorii de marfă - Amenzi de peste 400.000 lei în 2024
Pentru nerespectarea normelor privind greutatea maximă admisă pentru circulaţia transporturilor de marfă pe drumurile județene, în 2024, Consiliul Județean Bihor, prin compartimentul Transport, a aplicat sancțiuni totale în valoare de 404.710 lei.
- 19 Ianuarie 2025
- Citeste
Grădina Urbană Nufărul, etapa a doua - Proiect depus pentru finanțare europeană
Consiliul Local Oradea a aprobat, săptămâna trecută, Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici (faza SF și PT) pentru proiectul „Lucrări de interes public local pentru amenajare de noi spații verzi și pentru construcții cu caracter educativ și sportiv - amenajare grădină urbană Nufărul, etapa 2”.
- 19 Ianuarie 2025
- Citeste
Protest AUR în Oradea - Manifestanții au cerut respectarea democrației
Sute de susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au participat, sâmbătă după-amiază, la Oradea, în fața Prefecturii Bihor, la un protest faţă de actuala putere politică, faţă de anularea alegerilor şi faţă de continuarea mandatului preşedintelui Klaus Iohannis.
- 19 Ianuarie 2025
- Citeste
Recomandările ale polițiștilor din Bihor: - Circulația în condiții meteo nefavorabile
Pentru a evita implicarea în producerea unor accidente rutiere, polițiștii rutieri din Bihor au câteva recomandări pentru conducătorii auto, privind circulația în condiţii meteo nefavorabile.
- 17 Ianuarie 2025
- Citeste


