Deși se confruntă cu o situație aparte în ceea ce privește gestionarea pandemiei, fiind oraș de graniță, Oradea are un stoc de echipamente medicale care îi vor ajunge în următoarele două luni și jumătate, fiind singurul oraș care testează persoanele aflate în carantină.

Numărul cazurilor de Covid-19 în Bihor este mai mare decât în alte orașe dar asta și pentru că numărul de teste făcute zilnic este într-o permanentă creștere.

„În Bihor sunt 370 de pacienți pozitivi, ceea ce nu trebuie interpretat alarmist. Oradea este singurul loc din România unde se testează și cei din carantină, tocmai din dorința de a proteja populația județului de contaminare. La Municipal sunt 141 de pacienți internați la o capacitate de 450 de paturi. La Terapie Intensivă, din 35 de paturi sunt ocupate aproximativ 15. Avem posibilitatea să suplimentăm oricând paturile de Terapie Intensivă. Astăzi s-au achiziționat încă 4 ventilatoare, astfel ca paturile de terapie intensivă asistate cu aparte de ventilație să se ridice la 30. Datorită îngrijirilor profesioniste ale celor de la Terapie Intensivă, rata de mortalitate este sub 2% din numărul celor internați și infectați, ceea ce este foarte bine. Spitalul Județean este singurul din țară unde toți pacienții care se internează sunt testați cu PCR-ul și, în funcție de gravitatea cazului, sunt izolați 24 de ore până când le vine rezultatul testului Covid-19”, a spus medicul Gheorghe Carp joi, într-o conferință susținută pe Facebook.

Coordonatorul spitalelor din Oradea în perioada pandemiei a mai dat o veste bună: „astăzi (ieri-n.r.) a sosit cel de-al doilea PCR, mâine (azi-n.r.) se face instructajul personalului și, probabil, de mâine seară (.n.r. azi), capacitatea de testare a Oradiei va crește la peste 450 de teste pe zi. Din 23 martie, de când a intrat în funcțiune primul PCR, s-au făcut 4.000 de teste, ceea ce este un efort considerabil. Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor cu care colaborăm pentru a putea să asigurăm securitatea populației din Bihor. Această colaborare este exemplară”.

Materiale pentru două luni și jumătate!

Spre deosebire de alte orașe din România, Oradea arte materiale care să îi ajute pe medici pentru două luni și jumătate. De achiziția lor, lucru deloc simplu în contextul actual, s-a ocupat Spitalul Județean și Primăria Municipiului Oradea.

„După decretarea stării de urgență în România, spitalele din Oradea au făcut o analiză cu privire la stocul de materiale, potențialii furnizori, termene de livrare, prețuri etc. Spitalele aveau stocuri suficiente pentru câteva săptămâni în condiții normale dar insuficiente în condițiile pandemiei. Am constatat apoi că în piață nu există furnizori care să poate livra necesarul de echipamente al spitalelor din Oradea, la termene rezonabile, mai ales că prețurile explodaseră pur și simplu. De asemenea am constatat că peste 90% din materialele pe care Spitalele le achiziționau erau tot din China. Era și un blocaj în rețeaua de transport a acestora din China spre furnizorii din România. În acest context, exista un risc mare să nu putem oferi mijloace de protecție medicilor din linia întâi”, a povestit Mihai Jurca, omul desemnat de municipalitate să se ocupe cu achiziția de echipamente. Împreună cu specialiștii din rețeaua medicală locală, Jurca a decis să meargă pe achiziția directă, de la furnizori din China.

„Prin intermediul rețelelor și a know-how-ului pe care companiile din Parcul Industrial le aveau, mai ales că multe aveau și filiale în China, am căutat furnizori. Am realizat un studiu de piață, am cerut oferte de preț și le-am analizat din trei puncte de vedere. Costul oferit, termenul de livrare și termenul de plată pentru că toți furnizorii doreau plata în avans. Am reușit prin intermediul sprijinului filialei chineze a unei companii din Oradea ca furnizorul să accepte o plată parțială de 30% în avans. Compania selectată a fost Yang Zu Hubao” a povestit Mihai Jurca.

Materiale verificate la sânge!

Cum, în toată lumea, știrile legate de fraude și escrocherii cu produse medicale se înmulțiseră, municipalitatea a căutat să se protejeze.

„Am angajat o companie globală expertă în inspecții tehnice astfel încât toate materialele pe care le aveam în producție în China să fie inspectate în fabrică. Am primit și verificat rapoartele trimise pentru a vedea dacă sunt conforme cu specificațiile noastre. Am mai solicitat furnizorului să trimită mostre din fiecare material, astfel încât, odată ajunse în Oradea (au ajuns în patru zile prin curier) să fie evaluate de corpul medical orădean. După ce am primit ok-ul din partea inspecției tehnice din China și a corpului medical orădean, am dat drumul comenzii care a totalizat 3,322 de milioane de dolari. 12 tipuri de produse: bonete, botoșei, ochelari, viziere, măști simple, FFP3 etc. La acestea s-au adăugat costuri de transport, de manipulare logistică în terminalul cargo și costurile inspecției, totalizate la 712 mii de dolari. Costurile de transport ar fi fost mult mai mari dar ne-au ajutat mai multe companii din Oradea cărora le mulțumim. Costurile de transport se ridică la 20% din valoare transportului iar o mască simplă a ajuns să coste, cu tot cu transport, 1,75 de lei, o mască FFP3 14 lei etc. Mulțumesc companiilor care ne-au ajutat și celor care au făcut și fac donații spitalului în această perioadă de criză. Le mulțumesc și celor din prima linie care, cu eforturile depuse până acum, au făcut ca situația să fie sub control”, a mai spus Mihai Jurca.       

Săptămâna trecută, înainte de Paști, trei avioane Boeing 737 ale companiei Tarom, cu câteva tone de materiale sanitare pentru spitale, au ateriazat la Oradea. Primul a aterizat pe 15 aprilie, al doilea pe 16 și ultimul sâmbătă, 18 aprilie. În Oradea au ajuns măști, bonete, botoșei, combinezoane, halate impermeabile, ochelari, viziere, mănuși de cauciuc, măști cu trei straturi, FPP 2, FPP 3.