În 2020, municipalitatea orădeană a absorbit de peste cinci ori mai multe fonduri europene decât în anul 2019 - 43 de milioane euro faţă de 8 milioane euro. În ceea ce priveşte proiectele europene în implementare sau finalizate anul trecut, acestea s-au ridicat la 337 milioane de euro.

Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea a prezentat un raport al activităţii derulate în 2020.

„Nu aș putea să spun dacă anul 2020 a fost unul mai bun sau mai rău, ceea ce este evident este că a fost un an mai altfel, un an în care ne-am confruntat cu lucruri nemaiîntâlnite generate de actuala pandemie, cum a fost distanțarea socială, izolarea la domiciliu, închiderea școlilor, lucruri care pe de o parte ne-au afectat negativ prin restrângerea personalului afectat, prin livrarea cu greutate a unor echipamente necesare șantierelor din Oradea, dar pe de altă parte au asigurat frontul de lucru pentru constructori, care au avut astfel cale liberă în trafic, au putut să lucreze mai bine și să avanseze în lucrări”, a declarat şeful DMPFI Marius Moş, adăugând că şi activitatea direcţiei pe care o conduce a fost afectată de pandemie. „Am avut colegi bolnavi, am avut de respectat măsurile impuse de pandemie, probleme cu constructorii, cu livrarea unor materiale şi echipamente şi multe altele. Dar, pas cu pas, am încercat să ne derulăm activitatea cum am putut mai bine”, a menţionat Moş.

În ceea ce privește proiectele nerambursabile (în implementare, cât și cele finalizate în anul 2020), DMPFI împreună cu Direcția Patrimoniu Imobiliar și Direcția Tehnică au atras anul trecut proiecte în valoare totală de 337 milioane euro, din care valoarea investițiilor derulate este de peste 50 milioane euro. Absorbția fondurilor nerambursabile în anul 2020 a fost de 5 ori mai mare decât în 2019. Astfel, dacă în 2019 absorbția fondurilor nerambursabile era de 8 milioane euro, anul trecut a fost de 43 milioane euro.

Potrivit raportului DMPFI, în implementare sunt 47 de proiecte în valoare totală de 306 milioane euro, şase proiecte sunt în evaluare (10 milioane euro), iar alte 12 proiecte au fost finalizate anul trecut (30 milioane euro). Printre acestea se numără: achiziția a 10 tramvaie noi de la Astra Arad, restaurarea Casei Darvas - La Roche, coridorul verde, Barcăului, coridorul verde, Soarelui,  reabilitarea Colegiului Tehnic Traian Vuia, Muzeul Francmasoneriei, reabilitare rețele termice și puncte termice, extinderea creșei și Grădiniței nr. 53. „În 2020 s-a putut lucra mult mai bine. În plus ne apropiem de finalizarea perioadei de finanţare 2014-2020, investiţiile putând fi derulate până în 2023”, a menţionat Marius Moş. Proiectele depuse de DMPFI au vizat mai multe domenii, cum ar fi: rezolvarea situației de urgență - criza Covid 19 (dotarea spitalelor Judeţean şi Municipal cu echipamente medicale, măşti şi echipamente de protecţie, dar şi echipamente informatice şi dezinfectanţi pentru şcoli), sănătate (proiecte de eficienţă energetică pentru cele două spitale, proiect de construire a ambulatoriului de specialitate a Spitalului Judeţean, dotare cu echipamente medicale a Spitalului Municipal), mobilitate urbană durabilă, mobilitate urbană - pietonalizare, educație, eficiență energetică, energie verde, dezvoltarea mediului de afaceri, valorificarea patrimoniul cultural, digitalizare, proiecte de tip social, parcuri și spații verzi. Pentru perioada de finanţare 2021-2027, DMPFI pregăteşte investiţii de 210 milioane euro. În ceea ce priveşte anul în curs, primarul Florin Birta a menţionat că 2021 va fi un an plin de lucrări în tot oraşul. „Anul 2021 este anul în care va trebui să finalizăm lucrările la linia de tramvai. Recent, am început lucrările la reabilitarea Bulevardului Nufărul - Cantemir, în aprilie-mai vor începe lucrările la etapa a II-a a pasajului de la Gojdu - din zona blocurilor Cicero, apoi în septembrie lucrările la pasajul din fața Catedralei ortodoxe, în cursul verii - lucrările de termoficare la etapa a III-a. Totodată, estimăm că vom începe lucrările la Centrul de antreprenoriat - Piața Cetate, dar și la proiectul Geotermal Nufărul, care intră în linie dreaptă”, a afirmat primarul Florin Birta.

Primarul a precizat că, în perioada 2007-2013, primăria a avut proiecte în valoare de 250 de milioane de euro, iar în 2014-2020, în valoare de 370 de milioane de euro.