Consiliul Județean Bihor a achiziționat două dispozitive DrugTest pentru Inspectoratul de Poliție Județean Bihor. Acestea au fost predate Inspectoratului în data de 21 decembrie.

„Dispozitivele sunt marca „Dräger DrugTest 5000” și au rolul de a identifica prezența substanțelor psihoactive în salivă, urmând a fi folosite de către polițiști. Aparatele au fost puse la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Bihor cu titlu gratuit”, precizează CJ Bihor.

Sistemul de analizare a drogurilor „Dräger DrugTest 5000” este compus din sistemul de prelevare a probelor Dräger DrugTest 5000 Test-Kit și aparatul de analiză Dräger DrugTest 5000 Analyzer.

Persoana testată trebuie doar să miște dispozitivul de colectare în interiorul cavității bucale până când indicatorul integrat din capătul acestuia indică finalul prelevării – această operațiune durează de obicei mai puțin de un minut, dar poate ajunge și la maximum patru minute. Apoi, persoana returnează caseta de testare, fără ca polițistul să intre în contact cu proba de salivă. Drogurile pot fi identificate și pe suprafețe sau în substanțe. Finalul prelevării este indicat în mod automat. Dacă dispozitivul de colectare a prelevat suficientă salivă, indicatorul integrat se colorează albastru și se poate finaliza imediat prelevarea. Urmează introducerea casetei de testare și a cartușului direct în aparatul Dräger DrugTest 5000 Analyzer pentru evaluare.

Se pot identifica următoarele stupefiante și medicamente: Amfetamină, Benzodiazepină, Delta-9-tetrahidrocanabinol (THC), Cocaină, Metamfetamină, Opiacee, Metadonă și Ketamină.

Valoarea celor două echipamente este de 36.176 lei, TVA inclus. Acestea au fost achiziționate de autoritatea județeană în cadrul unui protocol de colaborare cu IPJ Bihor, adoptat printr-o hotărâre a Consiliului Județean Bihor în data de 15 noiembrie 2022.

Prin această colaborare se urmărește reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de substanțe psihoactive și descurajarea acestui fenomen.