Activitate de Halloween la Centrul de Zi Oradea - Prin joc, învățăm să reciclăm
În cadrul parteneriatului încheiat între Direcţia de Asistenţă Socială Oradea şi Clubul Rotary Oradea, copiii din Centrul de Zi Oradea au primit vizita doamnelor din club, care le-au arătat cum se pot confecţiona lucruri minunate din materiale pe care alţii le aruncă.
Într-o atmosferă interactivă, copiilor li s-a dezvăluit un aspect important, de actualitate, reciclarea materialelor uzate şi, împreună cu ei, au confecţionat din acestea obiecte specifice evenimentului mult îndrăgit de copii - sărbătoarea de Halloween.
Copiilor li s-a explicat semnificaţia zilei de Halloween, „sfârşitul jumătăţii luminoase” şi începutul „jumătăţii întunecate”, sărbătoarea având la origine o legendă, potrivit căreia Jack a păcălit diavolul să se urce într-un măr pe care apoi a sculptat semnul crucii ca să rămână blocat acolo, iar acesta, pentru a se răzbuna, l-a blestemat să cutreiere pământul între lumi cu un felinar care să îi lumineze calea.
Copiii au aflat cum trebuie depozitate deşeurile, tipurile de deşeuri care pot fi reciclate de mai multe ori, cum este sticla şi oţelul, dar şi lucrurile frumoase în care se pot transforma.
Astfel s-au pus pe treabă şi, numai în câteva ore, au confecţionat un întreg arsenal de măşti, coifuri, ochelari şi ornamente (lămpi din borcane, cutii pictate, ghirlande), menite să alunge spiritele rele.
La final, au fost acordate zece premii, pentru: cel mai bun costum, cea mai frumoasă decoraţiune, cel mai original ornament, premii constând în diplomă şi dulciuri. Şi, după cum spune şi zicala „După muncă şi răsplată”, concursul a fost urmat de o petrecere cu muzică şi dulciuri.
Potrivit reprezentanților DASO, acțiunea a avut ca scop desfăşurarea unor activităţi educative cu copiii din centru, pentru dezvoltarea spiritului civic şi pentru promovarea unui comportament etic şi prietenos faţă de mediul înconjurător şi faţă de comunitatea noastră, ajutându-i să devină mai creativi şi să îşi folosească imaginaţia.
Centrul de Zi pentru Copii oferă copiilor de vârstă şcolară, încadraţi în învăţământul de masă, care provin din familii numeroase, monoparentale şi dezorganizate, activităţi de îngrijire pe timpul zilei, două mese pe zi, activităţi de tip after school, educaţie, dezvoltarea deprinderilor de viaţă, şi, nu în ultimul rând, un mediu echilibrat, propice dezvoltării lor armonioase.
„Mulţumim Clubului Rotary Oradea, pentru implicarea în proiectele sociale din comunitatea noastră şi invităm, pe această cale, pe toţi cei care doresc să contribuie la procesul de educaţie a acestor copii, să ni se alăture viitoarelor proiecte”, au conchis reprezentanții DASO.
Este interesant si toata stima pentru activitatea Rotari! Ce ma jeneaza este ca nu invatam copii ce este ZIUA MORTILOR sa-si onorezez bunii si strabunii precum si mortii pentru patrie.