Data de 12 octombrie reprezintă o zi de o importanță deosebită atât pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, cât și pentru bihoreni, întrucât, la această dată, în urmă cu 25 de ani, a fost creat Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare al judeţului Bihor, care, numai în ultimii cinci ani, a desfășurat peste 38.900 de misiuni în slujba vieții. 

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare al judeţului Bihor a fost creat în data de 12 octombrie 1993, prin constituirea primului echipaj SMURD la nivelul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea - echipajul de terapie intensivă mobilă. Pentru a răspunde cât mai operativ și eficient solicitărilor cetățenilor din toate localitățile județului, în perioada februarie 2008 - aprilie 2010, au fost operaţionalizate zece echipaje de prim ajutor calificat în cadrul subunităţilor Isnspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana”, formate din pompieri militari absolvenţi ai „Cursului de formare în acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi alte operaţiuni de salvare”. Echipajele de pompieri militari paramedici, care încadrează ambulanţele de tip B2, acţionează în toate localităţile din raioanele de intervenţie ale Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, Detaşamentului de Pompieri Marghita, Staţiei de Pompieri Săcueni, Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai, Gărzii de Intervenţie Sălard, Detaşamentului de Pompieri Salonta, Staţiei de Pompieri Ştei, Secţiei de Pompieri Beiuş, Staţiei de Pompieri Aleşd şi Gărzii de Intervenţie Tinca. În perioada ianuarie - septembrie 2018, echipajele SMURD Bihor au desfășurat 6698 de misiuni, în medie 24,5 intervenții pe zi, în cadrul cărora au fost asistate 6500 de persoane, din care 5705 adulți și 795 de copii. Cele mai numeroase intervenţii au fost înregistrate la subunităţile: Detaşamentul 2 Oradea - 1971 cazuri, Detaşamentul 1 Oradea - 1325 cazuri, Staţia Aleşd - 509, Staţia Săcueni - 462 și Detaşamentul Marghita - 432. În această perioadă, din totalul intervenţiilor echipajelor SMURD, cele mai multe au fost desfășurate pentru acordarea ajutorului medical de  urgenţă - 5836 și pentru asistenţa persoanelor - 291. De asemenea, în intervalul ianuarie - septembrie 2018, echipajele SMURD Bihor au intervenit pentru salvarea victimelor implicate în 648 de accidente rutiere produse pe raza județului, la 75 dintre acestea impunându-se intervenția echipajelor de descarcerare pentru evacuarea persoanelor rămase captive în autovehiculele avariate. În anul 2008, în cadrul inspectoratului a fost înfiinţat Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă, unde, începând din acelaşi an, se desfăşoară „Cursul de formare în acordarea primului ajutor calificat, descarcerare şi alte operaţiuni de salvare”, iar începând din anul 2015 și “Cursul în acordarea primului ajutor de bază, cunoașterea tehnicilor de descarcerare și a principiilor de organizare și desfășurare a activităților echipajelor de prim ajutor calificat”, respectiv cursul de „Consolidare a cunoștințelor și dobândire de noi competențe - prim ajutor calificat”. Acest centru de formare a paramedicilor este găzduit de Centrul de Instruire şi Dezvoltare a Aptitudinilor pentru Salvatori (C.I.D.A.S.) cu sediul în localitatea Sântion, pe baza unui protocol de colaborare, astfel că C.I.D.A.S. pune la dispoziţia pompierilor militari formatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, baza logistică necesară şi creează condiţiile necesare inserării procesului de instruire în primul ajutor calificat într-un sistem mai complex, a cărui finalitate o reprezintă formarea salvatorului apt de a interveni în situaţii speciale de salvare. De la înfiinţare până în prezent, în cadrul centrului au fost instruite 1200 de persoane din 16 județe.