Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au descoperit un autoturism marca BMW, în valoare de 12.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania.

 

Autoturismul furat a intrat în vamă luni, 17 mai, în jurul orei 21.30, iar la volanul acestuia se afla un cetăţean român în vârstă de 25 de ani.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 11 aprilie a anului curent.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că autoturismul a fost cumpărat de la o persoană necunoscută şi nu avea cunoştinţă despre faptul  că autovehiculul se afla în atenţia autorităţilor.

Autoturismul, în valoare de 12.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.