Pompierii militari bihoreni au obținut două medalii de aur și una de argint în cadrul Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne.      

Competiția, desfășurată în Târgu-Jiu, în perioada 20 - 23 iunie a.c., a reunit peste 200 de sportivi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au făcut parte şi patru pompieri militari bihoreni care au obținut mai multe premii: plutonier major Lipai Petru Bogdan (din cadrul Detașamentului 1 Oradea), plutonier major Mălăieș Adrian (din cadrul Detașamentului 2 Oradea), plutonier adjutant Popa Octavian (din cadrul Detașamentului 2 Oradea) și plutonier Suciu Paul (din cadrul Stației de Pompieri Aleșd). La finalul concursului, cei patru subofițeri au obținut două medalii de aur și  una de argint, precum și două mențiuni. Astfel, la proba “Săritura în lungime”, categoria între 35 şi 45 ani, plutonierul major Lipai Petru Bogdan a reușit să ocupe prima treaptă a podiumului, devenind astfel campion naţional în cadrul acestei competiţii, iar la proba viteză “100 metri”, a obținut titlul de vicecampion. Tot la proba “Săritura în lungime”, categoria de vârstă sub 35 ani, locul I i-a revenit plutonierului major Mălăieş Adrian, devenind astfel campion naţional. De asemenea, la proba viteză “100 metri”, categoria între 35 şi 45 ani, plutonier adjutant Popa Octavian s-a clasat pe locul 4, iar la categoria sub 35 ani, plutonier Suciu Paul s-a clasat pe locul 8.