Tenorul Ștefan von Korch, bihorean de origine, a deschis Festivalul Palermo Classica, debutând pe scena italiană în Carmina Burana, cea mai celebră cantată din lume, pe care a interpretat-o deja de peste 35 de ori și pentru care mulți specialiști consideră vocea sa drept una de referință pentru partitura de tenor.

„Linia muzicală care îmi revine în Carmina Burana este o partitură deosebit de înaltă și intensă, în fapt scrisă pentru voce de contratenor, dar pe care eu aleg să o cânte pe voce plină”, mărturisește tenorul Ștefan von Korch, originar din Șinteu, Bihor.

Pentru că spectacolul s-a derulat cu casa închisă, Ștefan von Korch a interpretat încă o dată celebra Carmina Burana pe 1 august, la Agrigento, în celebra Vale a Templelor din Sicilia.

„Au fost două concerte deosebite, în spaţii cu încărcătură istorică – Palazzo Chiaramonte Steri şi Agrigento, iar publicul din Sicilia a fost extraordinar de cald şi primitor”, mai spune solistul. 

Cele două concerte Carmina Burana s-au derulat sub bagheta dirijorală a lui Linhan Cui şi i-a reunit alături de Stefan von Korch - tenor, Celin Mun – soprană, Stepan Drobit – bariton, Kristina Miller – pian, Alexander Yakovlev – pian, Palermo Classica Ensemble – percuţie, Corul Polifonico del Balzo - Maestrul de Cor Vincenzo Pillitteri.  Evenimentele au făcut parte din Festivalul Palermo Classica, ajuns anul acesta la a XXIV a ediţie.

Cu o carieră în ascensiune, națională şi internaţională, Ştefan von Korch a debutat vara aceasta în Carmina Burana în festivalul Palermo Classica, a avut un concert de succes cu Orchestra Reino de Aragon din Spania şi a cântat la Lipova Symphonic City Maria Radna Open Air, unul din cele mai mari festivaluri de muzica clasică din ţară şi a concertat în Opereta Lounge, în cadrul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian.

Este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, ce popularizează universul operei şi operetei. Despre concertele lunare de la Sala Dalles, solistul spune că: „oferă o perspectivă revigorantă asupra repertoriului clasic, prin programe atractive şi antrenante, având totodată rol formativ pentru cultura muzicală a privitorului.”