Moto: „Sunt adânc pătruns de misiunea mare a neamului românesc. Am nestrămutata încredere în forţele de care dispune pentru împlinirea acestei misiuni şi simt îndatorirea pe care o are fiecare român de a contribui la întărirea şi dezvoltarea în toate direcţiile a acestor forţe. Îndatorire a cărei nebăgare în seamă înseamnă de-a dreptul trădare de neam” (Iuliu Maniu).

 

A devenit o tradiţie la Bădăcin (Sălaj) ca în duminica cea mai apropiată de data de 5 februarie să se organizeze mai multe manifestări culturale în memoria lui Iuliu Maniu. Astfel, duminică 3 februarie, micuţa biserică greco-catolică a fost plină de invitaţi şi localnici, aici ridicându-se un parastat în memoria lui Iuliu Maniu şi a familiei sale. La finalul slujbei religioase, cu mic cu mare, participanţii s-au deplasat la casa Maniu din Dealul Ţarinei unde au fost depuse jerbe şi coroane de flori. Ziua a continuat la Căminul Cultural din localitate, unde au fost lansate mai multe volume: „Bădăcin, satul memoriei culturale” semnat de Camelia Burghele, „Despre Oameni și Opere”, autor Florica Pop și „Sălajul la Centenar”, semnată de Daniel Săuca și Traian Vedinaș. Autorii au vorbit atât despre cărţile lor, cât şi despre satul şi sătenii pe care au ajuns să-l cunoască foarte bine, participând în repetate rânduri la diverse activităţi organizate la Bădăcin.

Istoricul Marin Pop a prezentat pasaje dintr-o viitoare lucrare care urmează să fie publicată în revista Caiete Silvane, „Încercări de comemorare și reabilitare a memoriei lui Iuliu Maniu, sub lupa Securității”, iar preşedintele executiv al Fundaţiei „Corneliu Coposu”, Ion Andrei Gherasim care a vorbit despre  „Anul 1919 – Iuliu Maniu și Consiliul Dirigent. Ilie Lazăr și Gărzile Naționale.” Acesta i-a făcut o surpriză preotului paroh Cristian Borz oferindu-i premiul de excelenţă primit de Fundaţie din partea Ministerului Culturii în 17 decembrie anul trecut, pentru sprijinul acordat refacerii Casei Memoriale Iuliu Maniu.

Preotul Cristian Borz a prezentat apoi stadiul lucrărilor la Casa Memorială, în acest an fiind planificată deschiderea ei pentru public. Dacă totul va decurge conform graficelor, sâmbătă 7 septembrie 2019 casa va fi inaugurată oficial. Data aleasă are valoare de simbol, deoarece pe 10 septembrie este ziua de naştere a judecătorului Ioan Maniu, tatăl lui Iuliu Maniu, cel care a construit casa.

În „pauzele” dintre prezentările de carte şi alocuţiuni, grupul folk „Teo şi prietenii” au interpretat diverse piese muzicale, iar în finalul manifestărilor, grupul coral „Dealul Ţarinei”, compus din localnici coordonaţi de înv. Florica Man, a interpretat mai multe cântece tradiţionale din Bădăcin. Acestora li s-a alăturat apoi „nepoţii” din grupul „Urmaşii lui Iuliu Maniu”, încheind astfel o nouă zi comemorativă, densă în activităţi.

 

Finalul tragic al unui bărbat de stat

 

Şase decenii de politică sub doi împăraţi austro-ungari, trei regi ai României, un dictator militar şi un regim străin, bolşevic, impus cu forţa armelor. O carieră neobişnuită a unui om excepţional care nu şi-a trădat niciodată principiile, a crezut până în ultima clipă cu tărie în superioritatea democraţiei parlamentare şi a drepturilor omului în faţa oricărui tip de dictatură. Astăzi, 5 februarie se împlinesc 66 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în temniţa din Sighet.

După un proces pe care ziarele controlate deja de regimul comunist îl relatau într-un limbaj agresiv la adresa inculpaţilor din lotul Maniu-Mihalache, a urmat deznodământul. Sentinţa a fost pronunţat pe 11 noiembrie 1947 şi era dinainte stabilită. Maniu era condamnat la detenţie grea pe viaţă, decăderea pe 10 ani din drepturile civile şi confiscarea totală a averii. Pentru bătrânul de 74 de ani echivala, de fapt, cu o condamnare la moarte.

După pronunţarea sentinţei, Maniu a fost dus la închisoarea din Galaţi, apoi a fost transferat la Sighetu Marmaţiei. În puşcăria de aici au fost încarceraţi aproximativ 120 de lideri politici, înalţi funcţionari ai statului, elita societăţii civile, fruntaşi ai clerului, militari. Regimul dur de detenţie, izolarea deplină, mâncarea proastă, inexistenţa asistenţei medicale, teroarea zilnică dar şi vârsta înaintată l-au răpus pe Maniu. A murit pe 5 februarie 1953 la vârsta de 80 de ani. Despre sfârşitul său există consemnată mărturia lui Nicolae Carandino, aşa cum a fost publicată în „Viaţa politică şi procesul lui Iuliu Maniu” de Cicerone Ioniţoiu.

„Agonia lui Maniu a durat câteva zile. Un plutonier, ungur după accent şi subchirurg, după meseria mărturisită, a venit de câteva ori în celulă, în calitate de şef de operaţii. Supraveghea fazele de la distanţă, ne punea în treacăt unele întrebări, pentru a verifica unele simptome. Apoi dispărea, ca să reapară peste câteva ceasuri în pragul uşii. Era 5 februarie 1953. Maniu împlinise de o lună optzeci de ani... Am tăcut amândoi, fiecare cu gândurile lui. Peste câteva ore, Maniu a fost ridicat din celulă, «în cel mai strict secret», dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă.”

 

Nici o şovăială...

 

În ultimele ore de martiraj, episcopul (1950) Alexandru Todea şi, mai târziu, mitropolit al Bisericii Române Unite (1986) şi cardinal (1991), deţinut la Sighet, măturător al culoarelor celularului, în secret, i-a oficiat prin uşa celulei taina euharistiei.

Acelaşi deţinut, martor ocular Carandino îşi amintea: „Iuliu Maniu suscita, în închisoare, acelaşi climat de nobleţe morală în care toată viaţa se complăcuse. Nici o şovăială, nici o slăbiciune, la acest bătrân care preferase să moară în închisoare, decât să fie Preşedintele Consiliului de Miniştri, care să gireze, el, democratul de o viaţă întreagă, un regim de sclavie. Nimeni nu l-a mai întrebat, cât a fost închis, nimeni n-a încercat să-l abată, sau să-l corupă. Duşmanii săi cei mai îndârjiţi îşi dădeau seama că ar fi fost timp zadarnic pierdut. Iată un omagiu la care nici unul, absolut nici unul dintre noi nu a avut dreptul. Cine nu a fost torturat, nu a fost bătut sau şantajat? Toţi, cu excepţia lui, au fost evaluaţi de o laşitate posibilă şi, în consecinţă, supuşi verificării”.

După moartea lui Maniu, torţionarul Vasile Ciolpan, directorul închisorii, a telefonat la Bucureşti că s-a stins becul în „camera nr. 9” şi tot el, noaptea, l-a pus într-un sac şi l-a aruncat într-o groapă scormonită în prundişul Tisei, numită de localnici „Cimitirul săracilor".

 

Cei care doresc să doneze pentru a sprijini în continuare Casa Memorială „Iuliu Maniu” o pot face în conturile: Lei - RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400; Euro - RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205; Dolari - RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730; Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.