Turneul Vama Neconvenţional pune Oradea pe harta oraşelor care se vor bucura de cele mai recente melodii ale trupei Vama. Concertul va avea loc în Cetate, în data de 1 august. Fanii sunt aşteptaţi începând cu ora 16.00, pentru a participa şi la alte activităţi conexe. 

Astfel, cei care vor ajunge în zonă vor putea să petreacă timpul de până la concert într-o atmosferă de vacanță pigmentată cu cafea de specialitate, mâncare gustoasă, cărți, târguri diverse, open sound-check Vama, discuții cu formația adresate celor care vor să înceapă o carieră în muzică sau expoziții diverse. În acest fel trupa Vama își propune să creeze comunități de o zi în jurul muzicii care ne leagă pe toți.

,,Oradea a fost mereu pentru noi o destinație unde am întâlnit un public foarte cald, un public care ne-a primit mereu cu brațele deschise. Îmi aduc aminte de cântări absolut extraordinare, cum ar fi cântarea cu Vama Veche din turneul din anii 2000, care s-a întâmplat în parc și care a lăsat o amintire extraordinară celor care ne-au văzut atunci, dar și nouă, celor care am fost pe scenă”, spune Tudor Chirilă. „De atunci am mai avut multe cântări în Oradea din diferite ipostaze, dar niciodată nu am venit cu un soi de minifestival așa cum ne-am propus pe 1 august și chiar sperăm că orădenii și cei interesați să fie prezenți încă de la ora 16.00. Facem probe de sunet în fața lor, putem rămâne la o discuție, putem să fim împreună mai mult decât doar pe durata concertului și acesta e și scopul nostru, să ne lipim de comunitatea orădeană și să facem un eveniment de neuitat împreună cu ei. Cuvintele astea două, împreună și comunitate ne-ar plăcea să devină lozinca acestui eveniment de la Oradea”, a mai spus solistul Vama.

Probele de sunet vor începe la ora 17.00, iar publicul prezent la Cetatea Oradea va avea acces la ele. După probe, fanii vor putea să discute cu formația despre muzică în general, despre cum începi o carieră de muzician sau tot felul de tips&tricks care să te ajute să-ți faci din pasiune meserie. Concertul va avea loc la ora 21.00.

Biletele sunt disponibile pe www.entertix.ro și www.iabilet.ro la următoarele prețuri:

Early Bird (primele 300 bilete/locatie): 49 lei Acces General; Sales: 79 lei Acces General.

Conform normelor în vigoare date de autoritățile române, evenimentul este disponibil atât pentru fanii vaccinați, cât și pentru cei care pot prezenta un buletin de testare rapidă efectuat în ziua evenimentului sau un test PCR cu rezultat negativ în ultimele 72 de ore. Aceștia trebuie să vină cu certificatele de vaccinare/testare printate. Eventualele modificări legislative vor fi comunicate ulterior de către organizatori.

Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel. Trebuie doar să fie posesori ai unui bilet valabil și pot intra la concert. 

Trupa Vama este formată din Tudor Chirilă - voce, Eugen Caminschi - Chitară, Gelu Ionescu - claviaturi, Lucian Clopo - tobe, Dan Lucian - bas.