Criza actuală, analizată de foştii miniştri
Fostul ministru al Finanţelor din perioada 1997-1998 şi europarlamentar PNL în mandatul 2007-2009, Daniel Dăianu, s-a aflat ieri la Oradea pentru a-şi lansa volumul "Capitalismul, încotro? Criza economică, mersul ideilor, instituţii", care conţine articole, interviuri şi studii publicate de Dăianu în ultimii ani. Lansarea a avut loc în cadrul conferinţei economice cu tema "Criza actuală", organizate de Primăria Oradea în parteneriat cu Fundaţia Academia Civică Bihor.
Prezentarea volumului "Capitalismul, încotro?" şi a autorului acestuia a fost făcută de consultantul Dacian Palladi, care a precizat că două momente semnificative din activitatea lui Daniel Dăianu l-au făcut să se simtă mândru că este român: faptul că în luna octombrie a anului 2008 Dăianu, împreună cu un europarlamentar olandez, a prezentat în Parlamentul European un raport cu privire la instituirea unor mecanisme de supraveghere a serviciilor financiare, respectiv, în luna mai a anului trecut, acesta, împreună cu foşti premieri şi miniştri de Finanţe din Uniunea Europeană, a publicat un articol de atitudine faţă de criza financiară care începuse să se arate. În prezentarea sa, Palladi a pornit de la dedicaţia postată la începutul cărţii: "Fiului meu Matei Alexandru, cu speranţa unei lumi mai bune", susţinând că autorul se arată îngrijorat de speranţele de viitor ale copilului său.
La rândul său, fostul ministru de Finanţe a precizat că această criză economică era "inevitabilă, era scrisă pe perete şi ar fi trebuit să fie prevenită". Printre cauzele identificate de acesta pentru izbucnirea crizei financiare se numără "credinţa oarbă în capacitatea de reglare a pieţelor". "A existat o croială a modului în care era vizionalizată politica publică aplicată, care pornea de la ideea că odată intraţi în Uniunea Europeană prosperitatea ne era asigurată, alături de securitate. Că vor fi eliminate decalajele istorice faţă de ţările occidentale", a afirmat Daniel Dăianu, adăugâd că această criză a surprins ţările est-europene pentru că nu au reuşit să încheie tranziţia de la comunism la capitalism. "Eu resping teze publicate în străinătate potrivit cărora asistăm la o resuscitare a ideilor marxiste. Nu cred în această resuscitare, ci cred că această criză reclamă revenirea la pragmatism, la respingerea fundamentalismului. Criza economică a fost surprinzătoare pentru mulţi, deoarece a izbucnit în crenelurile lumii industrializate", a menţionat Dăianu, care susţine că această criză a determinat intervenţii guvernamentale de neimaginat cu câţiva ani în urmă. Acesta mai susţine că lupta pentru reformă va fi una foarte dură, iar ieşirea din criză şi relansarea economică va fi anevoioasă. "Nu ne vom mai întoarce niciodată la creditul ieftin. Creditul va rămâne scump. Relansarea economică va fi împovărată şi de efectele încălzirii globale. României îi va fi foarte greu să revină la rate de peste 6%. Trebuie reduse cheltuielile şi resursele eliberate să fie orientate către infrastructură, către construcţia ţării", a declarat Daniel Dăianu.
Fostul ministru de Finanţe consideră că o parte din veniturile la bugetul de stat ar putea fi obţinute prin accesarea de fonduri structurale şi de coeziune.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.