Ca urmare a pagubelor produse de furtuna abătută asupra Oradiei în data de marți, 25 iulie, Primăria Municipiului Oradea vine în întâmpinarea cetățenilor cu o serie de informații și precizări utile.

 

După ce în cursul zilei de marţi au fost degajate toate arterele de circulație din oraș, azi a început curățarea trotuarelor și a pistelor de biciclete. Tot azi, 26 iulie, a debutat operațiunea de curățare a parcurilor din oraș grav afectate, foarte mulți copaci fiind rupți sau culcați la pământ cu tot cu rădăcină.

RER Vest, Compania de Apă, OTL și Termoficare sunt entitățile care se ocupă de curățarea parcurilor. De asemenea, Administrația Domeniului Public (ADP) va curăța Cimitirul Municipal - grav afectat de doborâturi, Grădina Zoologică și Aquapark-ul Nymphaea.

„Subliniem că cetățenii care au nevoie să își repare acoperișurile, învelitorile sau terasele caselor afectate de vijelie pot face acest lucru fără a avea nevoie de autorizație de construcție, cu condiția ca reparațiile să nu schimbe forma și materialele acestora. În acest sens, este suficientă o notificare către Primăria Oradea (fizic, în Piramidă/Ghișeul unic sau prin email: primarie@oradea)”, precizează Primăria Oradea.

În perioada imediat următoare, Poliția Locală va notifica în scris proprietarii de imobile afectate de pagube sau aflate într-o stare precară. Acestor proprietari li se va pune în vedere să își pună în siguranță imobilele, astfel încât să nu pună în pericol viața și siguranța cetățenilor, aducându-li-se la cunoștință sancțiunile legale de care sunt pasibili.

În aceea ce privește resturile de vegetație din gospodării, acestea se vor depozita la limita de proprietate, de unde vor fi ridicate de către operatorul de salubritate.

 

Numerele de telefon ce pot fi apelate de orădeni

Primăria Oradea transmite numerele de telefon ce pot fi apelate de orădeni, în funcție de specificul problemei semnalate.

Pentru arboretul afectat, de pe aliniamentele verzi: RER Vest - 0751 306 509 (între orele 08.00-19.00), număr dedicat exclusiv sesizărilor privind pagubele produse de furtună, sau la numerele de Dispecerat 0374/885-693, 0259/433-195 (luni - duminică 19.00 – 07.00, sâmbătă - duminică 07.00 – 19.00).

Pene de curent, rețele afectate în proximitatea locuințelor: Distribuție Energie Electrică România sucursala Oradea – 0259/ 929.

Iluminat public: ADLO – 0770/730-944 (interval orar 08.00-22.00).

Transport public: Oradea Transport Local (OTL) SA - 0728 556 612.

Apă și canalizare: Compania de Apă Oradea – 0259/430-928 | 0359/ 410-203.

Suplimentar, pentru această perioadă, Primăria Oradea pune la dispoziția cetățenilor un număr de telefon mobil în cadrul Poliției Locale, pentru a sesiza diverse situații generate ca urmare a furtunii de marți: 0726/112-973

De asemenea, este la dispoziție Dispeceratul Poliției Locale: 0259/969.

Reclamații, sesizări pot fi trimise și prin aplicația pentru mobil Oradea City Report, prin email către primarie@oradea.ro, respectiv accesând http://epetitii.oradea.ro/epetitii/public/petitii/addpetitie.