Repus în funcţia de manager al Teatrului Regina Maria, după câştigarea la Curtea de Apel a procesului pe care l-a intentat Consiliului Judeţean Bihor, Daniel Vulcu a susţinut o conferinţă de presă vineri, 29 noiembrie, în penultima zi de mandat.

 

Curtea de Apel Oradea a emis sentinţa definivită prin care impune repunerea în funcţia de manager al Teatrului Regina Maria a lui Daniel Vulcu, prin anularea celor două evaluări, din martie şi aprilie 2018 şi anularea dispoziţiei de destituire semnate de preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor. Urmare a acestei sentinţe, Consiliul Judeţean Bihor l-a repus în funcţia de manager pe Daniel Vulcu, în perioada 27 noiembrie-30 noiembrie 2019, ziua de 30 noiembrie fiind şi cea în care îi expira mandatul oficial, întrerupt în primăvara lui 2018. Sentinţa Curţii de Apel impune şi plata unor despăgubiri în cuantumul salariilor de care ar fi putut beneficia Vulcu în perioada 24 aprilie 2018 - 15 noiembrie 2019, dacă ar fi rămas manager.

„Misiunea unui judecător nu este să-ţi dea mură în gură cum să aplici o lege sau o sentinţă. Juriştii trebuie să interpreteze sentinţa în spiritul legii”, a spus Daniel Vulcu, subliind că nu au fost obiective interpretările juriştilor de la Consiliul Judeţean Bihor.

„Luni, 18 noiembrie, am fost, alături de avocatul meu, la preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor. Acesta mi-a spus că va merge pe linia pe care o indică Departamentul juridic al instituţiei. Jurista Mihaela Roşan a fost iniţial de acord ca eu să fiu repus în funcţie în baza ştampilei cu titlu executoriu, asta pentru că minuta nu ajunsese încă de la Curtea de Apel la Consiliul Judeţean Bihor. Ulterior, domnul Pasztor Sandor a lipsit câteva zile, timp în care m-am întâlnit doar cu domnul Ioan Mang. Acesta a spus că nici nu se pune problema să revin în funcţie, iar jurista şi-a schimbat punctul de vedere şi a refuzat să mă repună în funcţie înainte de ajunge minuta. Au vrut să vadă motivarea Curţii de Apel”, a explicat Daniel Vulcu.

„Minuta a ajuns, iar luni, 25 noiembrie, Pasztor Sandor a decis să îmi reiau mandatul de manager. Însă jurista a întocmit actele târziu, în mod clar au tras de timp”, a mai explicat Daniel Vulcu, care a revenit pe funcţie, începând cu data de 27 noiembrie. Acesta a mai atras atenţia că sentinţa a fost interpretată eronat din două puncte de vedere.

„Există o interpretare eronată în ceea ce priveşte acordarea salariilor pentru perioada în care mi-a fost suspendat contractul de manager. Consiliul Judeţean susţine că îmi va plăti doar diferenţa dintre salariul de actor şi salariul de manager pentru acea perioadă. Or în decizia instanţei scrie clar că mi se acordă despăgubiri şi că aceste despăgubiri sunt în cuantumul salariilor respective. Repet, vorbim despre despăgubiri şi asta nu se poate interpreta”, a mai explicat Daniel Vulcu.

„O altă interpretare eronată este aceea cu privire la continuarea mandatului meu. În sentinţa Curţii de Apel este anulată evaluarea care mi s-a făcut în primăvara lui 2018. Normal era să mi se facă o nouă evaluare. De fapt, două. Cea anuală, în locul celei anulate de instanţă, pentru anul 2017, şi cea generală, pentru toată perioada de management. Vă spun şi de ce. Dacă mi se refăcea evaluarea anuală, pentru 2017, şi luam peste nota 9, şi mi se făcea şi evaluarea finală pe întreg mandatul, şi luam tot peste nota 9, eu aveam voie să depun un nou proiect de management, fără a fi necesar un concurs”, a spus Daniel Vulcu. „Pentru că acum îmi expiră mandatul oficial, am depus la registratura Consiliului Judeţean Bihor o cerere de evaluare a întregului meu mandat. Evaluarea finală. Nu mi-a cerut-o nimeni, dar m-am autosesizat”, a completat el.

 

Să se facă dreptate

„Aş vrea să subliniez că pentru mine nu este o miză să fiu director. Miza este să se facă dreptate. În continuare, alături de avocatul meu, vom merge pe contencios. Vom repune o declaraţie că interimatul doamnei Elvira Rîmbu a fost prelungit mai mult decât prevede legea. De asemenea, vom acţiona în judecată persoanele care sunt responsabile pentru toate hotărârile care au fost luate. Nu în ultimul rând, ne vom adresa executorului judecătoresc pentru a stabili suma corectă a daunelor, în cazul în care Consiliul Judeţean Bihor nu va calcula suma corectă”, a spus Daniel Vulcu.

Reamintim cititorilor că în şedinţa Consiliului Judeţean Bihor de joi, 28 noiembrie, consilierul PNL Ionel Avrigeanu a cerut ca Daniel Vulcu să aibă parte de o nouă evaluare, în locul celei anulate de instanţă. Şefa Serviciului Juridic, Mihaela Roşan, a susţinut că, potrivit contractului de mandat pe care directorul l-a încheiat cu Consilului Judeţean Bihor, procedura de evaluare trebuie făcută cu 90 de zile înainte de încheierea mandatului. Cum mandatul expiră în 30 noiembrie, aceasta nu se poate face, iar OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă nu conţine reglementări pentru asemenea situaţii.

La finalul conferinţei de presă, Daniel Vulcu a făcut şi câteva referiri la colaborarea pe care a avut-o cu Teatrul Regina Maria după suspendarea sa din funcţie. Astfel, după pensionare, la cerere, fostul manager a avut un contract de colaborare cu teatrul, în perioada iunie 2018 - iunie 2019.

„Contractul nu mi-a fost prelungit. Am primit un telefon din partea directorului artistic (Andrian Locovei – n.r.), în care am fost anunţat că voi primi 300 de lei pentru fiecare reprezentaţie în care joc. M-am simţit jignit nu de sumă, ci de faptul că nu am fost chemat la negocieri”, a spus Daniel Vulcu. „Drept urmare, au fost scoase de pe afişe spectacolele în care eu jucam, sau regizate de mine, spectacole care se jucau cu sală plină, ca Domnul Jurdan, Şi miniştrii calcă strâmb sau Arta Adulterului. În plus, am înţeles că din Scripcarul pe Acoperiş voi fi înlocuit. Am observat că am fost scos şi de pe site-ul teatrului. Iar atunci când s-a făcut casting la Sunetul Muzicii, niciunul dintre copiii mei nu a fost chemat la casting, deşi sunt copii talentaţi.

De asemenea, Daniel Vulcu a vorbit despre o decizie a Curţii de Conturi „unde se vede că regizorul Bocsardi Laszlo nu a dus la bun sfârşit regia spectacolului Mătrăguna”. „Am plătit o sumă mai mare din onorariu în avans, la finele lui 2017, pentru a degreva din cheltuielile aferente anului 2018. Teatrul a renunţat însă la proiect, iar regizorul a returnat trei sferturi din sumă, restul de bani fiind păstraţi pentru că a refuzat alte proiecte în perioada antamată”, a explicat acesta. „Problema este de interpretare, din nou. Curtea de Conturi a imputat această sumă. Cui, rămânea la latitudinea managerului de atunci, Elvira Rîmbu. Am primit prin poştă o înştiinţare că suma mi se impută mie. Dar eu consider că nu am nicio vină că teatrul a renunţat la proiect”, a mai subliniat Daniel Vulcu.