Cel mai nou şi mai mare depozit de piese şi accesorii auto destinat posesorilor de maşini Mercedes a fost inaugurat ieri, pe strada Nufărului din Oradea. La eveniment au participat, alături de dealerii auto din ţară, şi Philipp Hagenburger - after sales manager, Michael Grewe, preşedinte al Mercedes-Benz Romania, dar şi Laurenţiu Şiţu - manager Mercedes-Benz Oradea sau reprezentanţi ai administraţiei locale.

Depozitul din Oradea este primul de acest gen deţinut de compania Mercedes Benz în România, extinzându-se pe o suprafaţă de 4.000 de mp şi are în prezent un stoc permanent de piese cu o valoare de vânzare de aproximativ 5.000.000 de euro şi cuprinde circa 13.500 de repere distincte din diferite categorii, începând de la elemente de siguranţe până la agregate. Volumul maxim de stocare al depozitului este de aproximativ 23.000 de repere, pe care compania doreşte să-l realizeze în viitoarele 6 luni. Potrivit reprezentanţilor firmei germane, calitatea serviciilor după vânzarea produsului reprezintă principalul obiectiv al firmei, iar inaugurarea depozitului din Oradea constituie un pas în acest sens. Cât priveşte promptitudinea serviciilor, Laurenţiu Şuţu a precizat că piesele comandate de dealeri vor fi livrate în termen de o zi, în oricare dintre centrele autorizate din ţară, în cazul în care piesa se află pe stoc, şi de maxim două zile, dacă trebuie să fie comandată direct din Germania. Inaugurarea depozitului de piese originale este un demers Mercedes-Benz România ce creează noi oportunităţi pentru partenerii săi, în ce priveşte creşterea eficienţei activităţii după vânzarea produsului şi în acelaşi timp asigură un cadru stabil pentru atingerea unui grad cât mai ridicat de satisfacţie a clienţilor finali, după momentul achiziţionării unui autovechicul.

Pentru a asigura cel mai înalt grad de satisfacţie pentru centrele de autorizate şi clienţi, a fost necesară optimizarea întregului lanţ logistic, adică transportul pieselor din Germania la Oradea şi intern, către centrele autorizate.