Organizațiile de mediu și persoanele interesate din Bihor sunt invitate luni, 28 noiembrie, la o dezbatere gratuită online dedicată unei teme cu impact major asupra tuturor locuitorilor țării, respectiv tema despăduririlor.

Evenimentul va avea loc la ora 18.30 pe platforma online Zoom. Organizatorii vor să aducă la o singură masă rotundă virtuală mai multe organizații din zona de mediu, cu capacitatea de a acționa local și cu informații de la „firul ierbii”.

„Întrucât tehnologia a avansat, avem acum o situație paradoxală, în care putem vedea exact pierderile de zone forestiere prin imagini din satelit, prelucrate de Google și Universitatea din Maryland. De asemenea, problemele nenumărate ale sistemului de urmărire a lemnului, SUMAL, au fost prezentate în mass-media. Am avut de asemenea cazuri absolut dramatice de confruntări fizice și jurnaliști de investigație care au demascat amploarea fenomenului, în special jurnaliști din presa locală”, susțin organizatorii.

Masa rotundă se organizează într-un context dificil, post pandemie în care mai multe organizații de mediu active au dispărut sau și-au schimbat obiectul de activitate, în care societatea civilă nu mai este coalizată la nivel național pe subiectul despăduriri și în care tema despăduririlor, în contextul pandemiei și al războiului a devenit, din nefericire, periferică.

Evenimentul, la care participarea este gratuită, va fi moderat de Răzvan Orășanu, de la Asociația Ține de Noi, și îi va avea invitați pe Lavinia Andrei, de la Fundația Terra Milleniul III, Florian Stoican - directorul Geoparcului Oltenia de Sub Munte, președintele Parcului Național Văcărești, alături de mai mulți reprezentanți ai unor ONG-uri din Transilvania.

Participanții vor putea pune întrebări. Formularul de înscriere poate fi accesat pe pagina de facebook asociatiatinedenoi.

Evenimentul este organizat de Asociația „Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel - România, în colaborare cu Fundația Terra Mileniul III.