Aeroportul Oradea își extinde portofoliul de destinații, începând din 17 decembrie, cu o nouă rută către Milano (Bergamo), operată de compania aeriană HiSky.

 

În urma parteneriatului încheiat în primăvara acestui an între HiSky și Air Oradea, compania aeriană își consolidează prezența pe Aeroportul Oradea, oferind noi oportunități de călătorie atât pentru pasagerii din Bihor, cât și pentru turiștii dornici să descopere atracțiile orașului Oradea.

„Zborurile vor ateriza pe Aeroportul Bergamo, aflat în proximitatea metropolei Milano, și vor fi operate cu două frecvențe săptămânale, în fiecare zi de marți și sâmbătă. Prețurile biletelor încep de la doar 39 de euro pe segment, iar durata zborului este de aproximativ două ore. Zborurile vor fi efectuate cu una dintre cele zece aeronave Airbus, din familia A320, pe care compania le operează”, precizează Aeroportul Oradea.

Aceasta este cea de-a treia destinație deschisă de HiSky de la Oradea, completând astfel rețeaua de zboruri regulate deja inaugurată în luna octombrie, care include rutele Oradea – Londra (Stansted) și Oradea – București. Zborurile către Londra sunt operate de trei ori pe săptămână (marți, joi și duminică), iar cele către capitala României sunt disponibile zilnic.

„Suntem încântați să anunțăm lansarea noii rute directe către Milano, o destinație de interes major atât pentru pasagerii din Bihor și împrejurimi, cât și pentru românii din diaspora, facilitându-le întoarcerea acasă în perioada sărbătorilor și pe tot parcursul anului. Parteneriatul nostru cu HiSky continuă să se extindă, oferind pasagerilor opțiuni de călătorie convenabile și accesibile. Această nouă rută consolidează angajamentul nostru de a transforma Aeroportul Oradea în prima alegere pentru pasagerii din regiune, susținând în același timp dezvoltarea turismului și a mediului de afaceri local”, menţionează conducerea Aeroportului Oradea.

„Ne bucurăm că putem încheia acest an cu trei destinații regulate din Oradea. Avem încredere în potențialul acestei regiuni și răspundem dorințelor pasagerilor noștri, adăugând Milano la rețeaua noastră. Am avut un feedback pozitiv și suntem convinși că această destinație va fi bine primită de bihoreni”, a declarat CEO-ul HiSky, Iulian Scorpan.

Pentru mai multe informații și rezervări, pasagerii sunt invitați să viziteze site-ul oficial al companiei HiSky.