În cursul dimineții de miercuri, 21 august, Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, s-a deplasat pe șantierul Centurii Beiuș, acolo unde s-a întâlnit cu Gabriel Popa și Dragoș Balog, primarul, respectiv viceprimarul municipiului Beiuș și cu ing. Adrian Parta, manager de proiect, reprezentantul liderului asocierii (Drum Asfalt) care execută lucrările din cadrul acestui important obiectiv de investiții.

 

Inițial, Centura Beiuș a fost proiectată cu o lungime totală de 9,33 kilometri și era compusă din două tronsoane. Primul, cu lungimea de 7,3 kilometri, începe din DN76, traversează Crișul Negru și Drumul Comunal 231, ocolind Beiușul la vest. Apoi trece peste calea ferată și Crișul Negru și revine în DN76 printr-o curbă la dreapta. Al doilea tronson are o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani. Va face legătura între primul sector al centurii și DJ 764 Beiuș – Roșia – Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 – 2020, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Celor două tronsoane inițiale li s-a adăugat un al treilea, „Proiectul  Centura Beiuș – etapa III”, cum apare acesta pe site-ul Consiliului Județean Bihor, făcând legătura cu Drumul Apusenilor, înspre Stâna de Vale. Noul drum, de 1,4 kilometri, va porni din pasajul suprateran de la capătul Centurii Beiuș înspre Ștei și va continua până la intersecția cu drumul județean 764A, în apropierea localității Mizieș, comuna Drăgănești.

Cu ocazia vizitei de lucru din zona Beiuș, Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor, a declarat că este vorba despre „șantierul celei mai complexe centuri realizate de Consiliul Județean în această perioadă, în parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și cu primăriile locului, în special cu Primăria Municipiului Beiuș”.

Acesta a oferit apoi detalii despre lucrările aflate în execuție și despre stadiul acestora: „Suntem cu lucrările la 90 la sută din ceea ce trebuie executat. Pe primul tronson, practic, sunt executate lucrările importante; se mai fac acum lucrări de asfaltare. După cum se vede. pe un kilometru din cei șapte, s-a turnat inclusiv stratul de uzură, se montează stâlpii de iluminat, parapetele pentru zonele de viaducte, acest proiect având 1,8 kilometri de viaduct, împărțiți pe patru astfel de construcții, plus trei pasaje supraterane.

Cel de-al doilea tronson, în lungime de doi kilometri, cu o valorare de 15,5 milioane de lei, plus TVA, este aproape în întregime finalizat, este turnat și stratul de uzură, fiind în execuție doar lucrările de marcaje și montat stâlpi”.

Al treilea tronson se află acum în fază de proiectare. Acesta pornește de la DN 76, de la pasajul unde se termină Centura, urmând să facă legătura cu Drumul Apusenilor. Este un tronson de 1,4 kilometri și va întregi această centură.

Lucrările se vor finaliza în cursul lunii septembrie, rămânând de făcut încercările statice și dinamice pentru poduri și pasaje, iar după ce aceste încercări vor fi trecute cu succes și finalizate, vom da în funcțiune și această centură din județul nostru.

Această centură a fost așteptată de Țara Beiușului și de toți bihorenii de o bună perioadă de timp. Ea se transformă acum dintr-o năzuință, dintr-un vis, în realitate. Este un proiect la care am lucrat foarte bine în parteneriat cu CNAIR și cu Primăria din Beiuș, motiv pentru care îi mulțumesc domnului primar Gabriel Popa pentru excelenta colaborare pe care am avut-o”.

 

Cel mai mare și mai așteptat proiect de infrastructură

Cu ocazia conferinței de presă organizate chiar pe șantierul Centurii Beiuș, primarul Gabriel Popa a evidențiat multiplele beneficii pe care beiușenii și locuitorii întregii zone de sud-est a județului nostru le vor avea odată intrată în funcțiune această arteră rutieră: „Pentru Beiuș și întreaga zonă limitrofă, este cel mai mare și mai așteptat proiect de infrastructură, pentru că traficul este aglomerat, mai ales în orașul nostru.

În primul rând avem avantajul descărcării traficului greu, care creează poluare, inclusiv fonică. Apoi, este vorba de creșterea siguranței în trafic pe raza municipiului Beiuș. Eliminând  o mare parte din trafic, într-un centru urban cu circa patru mii de preșcolari și elevi, siguranța în trafic este foarte importantă.

Cât privește partea economică, zona industrială este amplasată la ieșirea din Beiuș spre Oradea, unde, pe lângă obiectivele industriale existente, va fi amenajat și viitorul parc industrial, iar tronsonul al doilea din Centura Beiușului facilitează accesul la acesta.

Mai mult, același tronson preia traficul în și din direcția Remetea, Roșia, Cluj-Napoca și tot pe acest tronson reușim să scoatem din oraș tranzitul deșeurilor de la Stația de sortare și transfer spre Oradea.

Deci, sunt multe beneficii pentru Beiuș și de aceea vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect major, în special Consiliului Județean Bihor, domnului președinte Ilie Bolojan și domnului vicepreședinte Mircea Mălan, care au fost, în permanență, atenți la această lucrare și am colaborat foarte bine oricând a fost nevoie de anumite intervenții, domniile lor fiind prompți”.

Primarul Gabriel Popa a mai precizat că peste 90 la sută din traficul greu va ocoli Beiușul, traficul prin oraș urmând să fie monitorizat, iar camioanele care vor traversa Beiușul vor fi taxate, probabil, cu un sistem electronic.

La finalul discuției cu jurnaliștii prezenți, miercuri, pe șantierul Centurii Beiuș, vicepreședintele Mircea Mălan a subliniat că această investiție este parte dintr-o strategie a Consiliului Județean Bihor pentru dezvoltarea întregii zone: „Acest proiect nu e gândit ca un proiect izolat, ci face parte din strategia Consiliului Județean Bihor de a dezvolta această zonă și, de fapt, toate zonele județului Bihor pe modelul dezvoltării orașului Oradea. Împreună cu Primăria Beiuș avem și alte proiecte, precum platforma pentru depozitarea deșeurilor mari, pusă deja în funcțiune, parcul industrial și un aquapark. Aceste investiții sunt integrate și dezvoltate în colaborare cu primăria”.