Diplome de merit și medalii pentru elevii de la Eminescu - Proiectul „RobotEm”, la final
Ieri, în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului „RobotEm”, finanțat de Fundația Comunitară Oradea prin programul Fondul Științescu. Participarea la lucrările cercului de robotică RobotEM a fost voluntară și gratuită, acestea desfășurându-se în perioada martie – iunie, după orele de curs.
RobotEm este un cerc de robotică în cadrul căruia elevi din clasele VII-IX de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” au participat la activități de inițiere în programare și electronică. Elevii au desfășurat activități în echipe, sub îndrumarea a doi profesori de informatică, Nagy Istvan și Teutsch Tunde, precum și a trei elevi din clasele mai mari, care au experiență în programarea sistemelor, într-o manieră metodică, autonomă și responsabilă - Bogdan Mihalca, din clasa a XI-a G, Borza Tamas, din clasa a X-a J, și Dragoș Derecichei, din clasa a XI-a G.
Elevii care au participat la atelierele de robotică au învățat să construiască singuri roboți și sisteme autonome, pe care apoi le-au programat pentru îndeplinirea unor sarcini simple, precum cele de alarmare, de monitorizare a temperaturii sau a consumului de energie electrică într-o casă inteligentă.
Vineri, 9 iunie, de la ora 10.00, în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, a avut loc festivitatea de încheiere a proiectului „RobotEm”, prilej cu care elevii au prezentat rezultatul muncii lor, fiind răsplătiți cu diplome de merit și medalii. Gazda evenimentului a fost prof. Hochhauser Enikő, directoarea adjunctă a școlii, care a deschis manifestarea, felicitând echipa de profesori și elevi care s-a implicat trup și suflet în proiect.
„Am ajuns la momentul finalizării acestui proiect finanțat de Fundația Comunitară Oradea prin Fondul Științescu. Dragi elevi, ați pornit pe drumul cunoașterii prin descoperire. De câte ori am intrat la aceste cercuri, am văzut bucuria pe chipul vostru, bucuria de a descoperi, de a învăța ceva nou și de a vedea concretizat acel program”, a spus prof. Hochhauser Enikő.
În continuare, a luat cuvântul Borza Tamas, unul dintre elevii coordonatori ai activităților de robotică.
„Le mulțumesc celor de la Fundația Comunitară Oradea pentru șansa oferită, deoarece și noi, ca elevi, am putut pune în practică ceea ce am învățat la orele de informatică. Totul a fost interactiv, iar copiii au putut să-și însușească cunoștințele mai ușor decât în cadrul orelor convenționale”, a spus Borza Tamas.
A urmat un moment festiv, în cadrul căruia „în semn de recunoaștere a deprinderilor, abilităților practice și teoretice de programare, mecanică, matematică și fizică”, elevii care au participat la atelierul RobotEm au primit diplome de merit și medalii. Prezentă la festivitate, Teodora Albiter, coordonator proiect Fondul Științescu Oradea, a felicitat echipa coordonatoare a proiectului și pe cei aproape 50 de elevi care au participat săptămânal la atelierul de robotică, și a anunțat că cea de-a doua ediție a programului va fi lansată în toamnă.
„Atelierele de robotică au fost organizate în școală începând din luna martie, cu participarea unei grupe din clasa a VII-a și a VIII-a (aproximativ 16 elevi), precum și o grupă din clasa a IX-a (30 de elevi). Săptămânal, a fost organizat un atelier pe grup, iar astăzi (n.r. - ieri) are loc prezentarea proiectelor”, ne-a declarat prof. Nagy Istvan, unul dintre profesorii coordonatori ai proiectului, menționând că toate echipamentele achiziționate prin proiect vor rămâne în cadrul școlii, pentru a fi utilizate la orele de informatică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.