Drumul Apusenilor, între Coada Lacului și Stâna de Vale - Se toarnă stratul de uzură
Lucrările de modernizare a Drumului Apusenilor se apropie de finalizare: în această săptămână constructorii toarnă stratul de uzură pe DJ 108J, pe tronsonul de 7 kilometri dintre Coada Lacului și Stâna de Vale.
„În paralel cu aceste lucrări, se montează parapeții de protecție și plasele de protecție în zonele unde s-a dislocat stâncă și unde există pericolul de cădere a unor bucăți de rocă. La finalul lucrărilor, în prima jumătate a lunii august, se vor realiza marcajele și se vor amplasa indicatoarele de circulație. La jumătatea lunii august se va deschide circulația pe întregul tronson de 43 km dintre Remeți-Coada Lacului și Beiuș”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Tronsonul aflat în lucru, în lungime de 43 kilometri, face parte din proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni”. Acesta cuprinde DJ 764 (Beiuș – Budureasa – Stâna de Vale) și DJ 108J (Stâna de Vale – Coada Lacului).
Parte din proiectul Drumul Apusenilor este și un sector de 13 kilometri, pe DJ 108K, între localitatea Remeți și limita dintre județele Bihor și Cluj (Valea Drăganuului). Lucrările pe acest tronson au fost finalizate în luna august 2021.
Drumul face legătura între zona Remeți, de la Coada Lacului, până la Stâna de Vale și Beiuș.
Executantul lucrării este o asociere de firme, liderul fiind Drumuri Orășenești. Valoarea totală a proiectului este de 146,4 milioane de lei, TVA inclus, și este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.