Primul ministru Marcel Ciolacu, predecesorul acestuia, Nicolae Ciucă, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu şi secretarul general al PNL, Lucian Bode au fost prezenţi, vineri, la Oradea, pe şantierul drumului de legătură dintre Centura Oradea și Autostrada A3 (Biharia), ce urmează să fie deschis circulaţiei săptămâna viitoare.

Oficialii au fost însoţiţi de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, primarul Florin Birta, prefectul Dumitru Ţiplea, reprezentanţi ai PSD şi PNL. Drumul expres, cu o lungime de 19 kilometri, care va face legătura între centura municipiului Oradea şi autostrada Transilvania, tronsonul dintre Biharia şi frontiera cu Ungaria, urmează să fie deschis circulației până la sfârșitul săptămânii viitoare. Lucrările, realizate de austriecii de la Strabag, au fost finalizate, urmând ca tronsonul să fie deschis circulaţiei până în 28 martie. Cei 19 kilometri au fost construiţi din bani europeni. Potrivit ministrului Sorin Grindeanu, în următorii ani, acest sector va fi prelungit până la Arad şi se adaugă coridorului de mare viteză care va asigura legătura rutieră între Marea Baltică – Marea Neagră şi Marea Adriatică. „Vreau să felicit constructorul pentru ce a făcut. Au avut provocări, la un moment dat în proiect era un sens giratoriu în mijlocul drumului expres, ceea ce ar fi fost o inovaţie pentru drumurile expres şi pentru autostrăzile din lume. S-a depăşit acea etapă. Acest drum este important pentru că trebuie să se continue în jos. În acest moment avem în licitaţie toate cele trei loturi de la Oradea la Arad şi după aceea venim cu autostrada A1 Arad  - Timişoara, iar până la sfârşitul anului vom semna şi vom da câştigătorii şi la Timişoara - Moraviţa. Ne vom face partea noastră de treabă, urmând ca Serbia să facă acelaşi lucru, astfel încât întreaga distanţă de la Marea Baltică la Marea Egee să fie drum expres sau autostradă”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu. La rândul său, Nicolae Ciucă a subliniat că tronsonul de la Oradea este un obiectiv foarte important de infrastructură. „Aceste lucrări sunt importante pentru judeţ, pentru regiune dar sunt importante pentru ţară. Cred că România îşi va atinge potenţialul în momentul în care vom reuşi ca prin aceste lucrări de infrastructură să legăm toate cele trei provincii istorice ale ţării. Doresc să subliniez că este un aspect cât se poate de important faptul că a existat continuitate pe proiecte care au început pe vremea când Lucian Bode era ministrul transporturilor, iată astăzi, domnul ministru Grindeanu a continuat, fără să ţină cont de ceea ce s-a întâmplat, că am întârzâiat cu foarte multe astfel de proiecte. Atunci când avem autostrăzi, drumuri expres, vedem efectele. Vedem că vin investiţii, că există atractivitate pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi lucrul acesta este cel care contează pentru cetăţeni, pentru autorităţile locale. De asemenea, vedem o colaborare foarte bună între autorităţile locale şi cele centrale iar aici domnul preşedinte Bolojan este un exemplu foarte bun în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene şi gestionarea fondurilor locale”, a transmis Nicolae Ciucă.

 

Oradea, legată direct cu Europa

Noua şosea are lungimea de 18,96 km, din care 13 kilometri la profil de drum expres, restul fiind drum naţional cu două benzi pe sens. Acest drum va face joncţiunea dintre centura municipiului Oradea cu primul tronson, de 5,3 kilometri, realizat din Autostrada Transilvania, de la graniţa cu Ungaria, respectiv Biharia - PTF Borş II. "Ciotul" de autostradă este deschis din anul 2020. De menţionat că noul drum va colecta traficul spre ieşirea şi respectiv intrarea din/în ţară pe DN1 Cluj - Oradea, dar şi de pe DN 76 Deva - Oradea şi DN 79 Arad - Oradea, urmând să fie conectată, de asemenea, inclusiv cu Inelul Rutier Metropolitan (a doua centură a municipiului Oradea), ceea ce va duce la reducerea numărului de vehicule care vor tranzita actuala centură a Oradiei. Contractul pentru Drumul Expres DEx11 a fost semnat cu Strabag în iulie 2021, iar lucrările au început în primăvara anului 2022. Valoarea contractului este de 545 milioane lei cu 24 de luni pentru execuţie, din fondurile UE prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. „Acest proiect este foarte important pentru judeţul Bihor şi pentru regiunea noastră, din două puncte de vedere. În primul rând, leagă judeţul cu Autostrada Transilvania, care este la doar 15 km de Oradea. Cei care ştiu cum sunt accesele, de exemplu, de pe autostrada la Timişoara, îşi dau seama ce dificil este să ai autostradă la 15 km şi să nu ai legătură cu ea. Deschiderea acestui tronson va decongestiona circulaţia în zona Metropolitană, va reduce numărul de accidente şi va face ca Oradea să fie legată direct cu Europa. Pentru realizarea acestui proiect, care este un pionierat pentru România, în 2016 s-a semnat primul protocol de colaborare dintre o autoritate locală şi CNAIR şi s-a predat proiectul CNAIR, a urmat studiul de fezabilitate, refacerea lui. Am colaborat în aceşti ani foarte bine cu guvernele României, cu ministerul transporturilor. În aceşti ani de execuţie s-au făcut nişte modificări foarte importante şi se cuvine să mulţumesc CNAIR şi miniştrilor transporturilor aici prezenţi. Nodul Rutier cu drumul expres Arad – Oradea era o giraţie, s-a transformat într-o reţea de pasaje, vor fi deblocate lucrurile, s-a acceptat reconfigurarea unui pasaj pentru ca tram-trainul care va lega Oradea de comuna Borş să poată trece pe sub el, altfel proiectul era blocat. Proiectele acestea mari înseamnă stabilitate, colaborare şi să ţii aproape. Multumim guvernelor, miniştrilor şi constructorului, cu care ne-am certat, ne-am împăcat, dar până la urmă a ieşit bine”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.