„Nimic nu este mai periculos pentru conștiința unui popor decât priveliștea corupției și a nulității recompensate...” (Mihai Eminescu)

Trăim în Țara în care se pare că fenomenul corupției nu se mai sfârșește, de parcă ar fi a doua noastră natură. Corupția în România a devenit ceva obsesiv, încât toată lumea vorbește despre aceasta, sintagma: „Corupția ucide!”, devenind un adevărat hit în preferințele din mass-media românească. Corupția de orice fel și din orice sferă de activitate este pusă ca un paravan în fața neîmplinirilor din concretul nostru cotidian. Recent, s-au înființat asociații cu denumirea: „Corupția ucide!”, s-au scris articole, studii și cărți pe această temă, cum este, spre exemplu, cazul lucrării „Corupția ucide?”, apărută la Editura „Curtea Veche” (2019), sub coordonarea jurnalistei Oana Zamfirache, lucrare ce cuprinde opiniile a unsprezece autori din domeniul jurnalisticii și care abordează cauzele și formele de manifestare ale corupției în societatea românească actuală.

Între marile personalități ale lumii culturale românești, care au scris despre acest flagel ce a măcinat societatea românească și în veacul al XIX-lea, se înscrie și marele poet și gazetar Mihai Eminescu, pe care îl sărbătorim în fiecare an, în mod deosebit, la mijlocul lunii ianuarie. Actorul Dan Puric afirma adesea că Mihai Eminescu a fost, în primul rând, „o conștiință românească”! Acest fapt reiese din lupta lui dusă în calitate de gazetar pentru propășirea neamului din care provenea. Eminescu nu a fost doar „Luceafărul poeziei românești”, ci și un gazetar cu verticalitate și demnitate, extrem de incomod, care, spre deosebire de mulți dintre confrații săi de condei, nu a putut fi cumpărat, nu a putut fi convins să renunțe la principiile sale de dragul arginților.

Eminescu condamnă faptul că în sânul societății românești scara meritocrației este călcată în picioare: „Toate numirile în funcțiuni se fac nu după titlu ori merit, ci după cum ordonă deputații, care, la rândul lor, atârnă de comitete de politicieni de profesie, formate în fiecare centru de județ. Aceste comitete se împart toate în familie. Ele creează din banii județelor burse pentru copiii patrioților trimiși în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri județene pe unde patrioții au câte un petec de moșie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuție, fie sub cea de prestațiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui patriot” (Timpul, 20-21 aprilie, 1881). Eminescu deplânge faptul că valorile în sânul poporului român s-au inversat: „Trădătorul, numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungașul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei, om cu principii și speculanta de sine și femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce și, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos” (Timpul, 26 mai, 1883). De asemenea, Mihai Eminescu, condamnă o altă practică a corupției endemice, care macină societatea românească „pas cu pas...”... „Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în țara aceasta, că pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații...” (Timpul, 18 aprilie, 1879).

Flagelul corupției din societatea românească din vremea lui Eminescu nu diferă de realitățile societății românești de astăzi. Scriitorul și jurnalistul Octavian Paler deplângea, cu ani în urmă, starea actuală a societății românești, afirmând cu mâhnire în suflet: „Mai aparține România României? În momentul de față, eu mă întreb cum de România încă mai există. România nu e o țară coruptă. România e o țară jefuită, o țară prădată, e o haită de lupi și dinăuntru țării și dinafară care în complicitate fură tot ce se poate în România!”. La rândul lui, regretatul academician  Florin Constantiniu, spunea: „Situația catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun așa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică românească și masa poporului român. Clasa politică românească nu a avut - indiferent de partid - niciun proiect național. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogățirii. Oamenii politici au acționat ca niște vandali, distrugând și jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemții, rușii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembriști în două decenii...”.

În aceste zile din ianuarie, când îl sărbătorim pe marele nostru poet național, am încercat să ne întoarcem în vremurile lui, pentru a le putea compara cu cele din vremea noastră și pentru a culege învățămintele care se cuvin. Din păcate, la capitolul dedicat flagelului corupției, constatăm că nu s-a schimbat nimic în această țară. Putem spune, parafrazându-l pe marele poet, că: „toate-s vechi și nouă toate” în corupția din România. Prin ceea ce a scris în vremea lui cu privire la corupție, Eminescu devine contemporanul nostru: „Ceea ce simțim cu toții însă sunt relele care bântuie țara... oricare ar fi guvernul și oricare vederile sale supreme, corupția trebuie să lipsească din viața publică...” (Timpul, 9 decembrie, 1882). Numai așa Țara va putea ieși din dezastrul în care se afundă în ultimile trei decenii. Nu ne rămâne decât să medităm la lupta gazetarului Mihai Eminescu, pentru a nu ne pierde spiritul civic și pentru a lupta pentru propășirea acestei Țări, pe care el a iubit-o din tot sufletul său:„Iubim țara și nația noastră astfel cum n-o iubește nimeni, cum nimeni n-are puterea de-a o iubi...” (Timpul, 22 februarie, 1879).

Iubirea de Patrie trebuie să fie veșnică și nemuritoare! Numai așa putem să-l simțim pe Eminescu aproape de inimile noastre!

Preot Ion Alexandru MIZGAN