Miercuri, s-au împlinit 78 de ani de când, pe 25 mai 1944, a început deportarea evreilor orădeni în lagărele naziste. Tragicul eveniment a fost comemorat la Oradea printr-o acțiune intitulată „Marșul memoriei”.

Manifestarea a debutat la ora 14.00, la Memorialul Deportaților, și a fost deschisă de Diana Iancu, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, secția Muzeul Oraşului Oradea.

În cuvântul său, muzeograful orădean a subliniat că data de 25 mai 2022 nu a fost aleasă întâmplător pentru a aminti deportarea evreilor orădeni în lagărele naziste: „Acțiunea Marșul memoriei a fost inițiată de Muzeul Țării Crișurilor, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Oradea, pentru a marca data la care, în urmă cu 78 de ani, pe 25 mai 1944, a început deportarea evreilor orădeni în lagărele naziste. Așadar, ziua de 25 mai nu este deloc întâmplătoare...”, a punctat Diana Iancu.

În continuare, prim-rabinul de Transilvania, Shraya Kav, a rostit o scurtă rugăciune, după care cei prezenți s-au deplasat la Sinagoga Ortodoxă din imediata apropiere, unde istoricul Ioan Ciorba și prim-rabinul Shraya Kav au ținut o adevărată lecție de istorie elevilor de la Liceul „Aurel Lazăr” cu privire la anul de groază 1944, „când răul absolut a cuprins orașul Oradea”.

Printre cei prezenți la eveniment s-a numărat Csep Nicolae Ioan, urmașul unor familii de evrei.

„Din familia mea, erau locuitori ai comunei Ceica. Familia Richter, bunica mea, cele două mătuși și o nepoată de 7 ani, toți au fost deportați și nu s-au mai întors. Mama, care este născută tot evreică, a rămas afectată de ororile acestor deportări, iar tatăl meu, fiind unitarian, s-a căsătorit cu dânsa și, astfel, au scăpat. În 1945, m-am născut eu, ca urmaș al acestei familii. Soacră-mea, Magdalena, a fost, de asemenea, deportată, și nu s-a mai întors”, ne-a declarat Csep Nicolae. Timp de 30 de ani, a fost profesor de fitopatologie în cadrul Universității din Oradea, iar în prezent, este profesor emerit al Facultății de Protecția Mediului și al Universității din Debrețin.

În urmă cu 78 de ani evreii orădeni au fost închişi în ghetou. Plasarea evreilor în ghetou a început la 3 mai 1944. Acest proces s-a încheiat pe 9 mai 1944. Ghetoul a fost instalat în cartierul evreiesc, având drept centru sinagoga ortodoxă. Regulamentul de ordine interioară era drastic: „Ghetoul este păzit de jandarmi. Cei ce încearcă să părăsească fără permisiune, în loc interzis sau fără să fie însoţiţi de jandarmi, vor fi împuşcaţi de jandarmi. Legătura cu lumea exterioară este complet întreruptă. ... Fiecare poate locui numai în casa şi camera ce i-a fost repartizată. ... În ghetou trebuie să fie linişte şi în timpul zilei. Sunt interzise strigătele, zgomotul, cântatul, certurile. Între deşteptare şi stingere ghetoul trebuie să fie pustiu şi mut. ... Cine nu respectă ordinele va fi trimis în lagăr de pedeapsă ...”.

În data de 25 mai 1944 a început deportarea evreilor orădeni. Punctul de tranzit a fost stabilit în Parcul Rhėdey (actual Parc Nicolae Bălcescu). Zilnic se îndreptau spre lagărele de concentrare, în cele mai umilitoare condiții, câte 2.500-3.000 de evrei, încărcaţi în vagoane de animale.

Organizat în premieră la Oradea, „Marșul memoriei” s-a desfășurat pe traseul Strada Evreilor Deportaţi - Parcul Nicolae Bălcescu - Memorialul Eva Heyman. Micuța Eva a fost deportată pe 3 iunie 1944 la Auschwitz, alături de bunicii ei. Copila de 13 ani a murit pe 17 octombrie 1944, fiind trimisă spre camera de gazare de doctorul Mengele.