În perioada 24-27 octombrie, Consiliul Județean Argeș este gazda unui eveniment special - Gala „Tezaure Umane Vii”, organizat de Ministerul Culturii, pentru acordarea titlului onorific de Tezaur Uman Viu creatorilor populari consacrați.

Evenimentul are drept scop creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg.

Acordarea titlului de „Tezaur Uman Viu” a pornit ca o inițiativă UNESCO pentru salvgardarea, păstrarea și transmiterea patrimoniului cultural imaterial. Acesta vizează, pe de o parte, creșterea gradului de recunoaștere și vizibilitate a păstrătorilor și transmițătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităților din care fac parte, al specialiștilor și al publicului larg. Pe de altă parte, își dorește identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia.  

Titlul de Tezaur Uman Viu este titlul onorific ce poate fi conferit acelor persoane care sunt recunoscute de către comunitate drept păstrătoare, purtătoare, creatoare şi transmiţătoare de elemente ale unui domeniu al patrimoniului cultural imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate. Titlul de Tezaur Uman Viu este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (CNSPCI). În luna septembrie al anului 2021, CNSPCI, organism de specialitate al Ministerului Culturii, a hotărât acordarea titlului onorific de Tezaur Uman Viu pentru 12 persoane din România, purtătoare, păstrătoare şi creatoare de patrimoniu cultural immaterial. Printre cele 12 persoane sunt doi bihoreni: olarul Petru Haşaş, din Vadu Crişului, şi confecţionarul de viori cu goarnă Cornel Salvator Palladi, din Beiuş. „Calitatea şi varietatea vaselor realizate de Petru Haşaş păstrează întru totul linia tradiţională. Tipurile de vase modelate sunt cele folosite în mod curent de secole în lumea satului din zona noastră, de la blide, castroane, strecurătoare şi oale pentru gătitul sau servitul mâncării până la ulcioare, cănți şi canceauă folosite pentru păstrarea sau transportul unor lichide. Având în vedere toate aceste considerente, faptul că Vadu Crişului este singurul centru activ de ceramică albă din ţara noastră, iar Haşaş Petru cel mai reprezentativ practicant al olăritului din această localitate, ducând mai departe tradiţia acestui meşteşug, îndeplinind calităţile de creator de patrimoniu cultural imaterial, purtător, păstrător şi performer în acest domeniu, fiind în măsură să transmită elemente şi modele ale culturii tradiţionale şi generaţiilor viitoare, propunem să i se acorde acestuia titlul de Tezaur Uman Viu”, a stat în referatul de specialitate semnat de dr. Ioan Goman şi Ioana Gherghel, şef secţie Etnografie, respectiv muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor. 

„Din 1980 și până în prezent, îl găsim pe meșterul popular Palladi Salvator Cornel la masa de lucru din atelierul personal din Beiuș, având înainte niște piese, cum ar spune un novice, cărora, după un anumit timp de creație, meșterul le dă suflet, le dă viață și voce, născându-se o conivență specială și specifică între vioara cu goarnă ca instrument muzical și fondul folcloric local bihorean, care, prin dibăcia și „finețea muzicală” a interpreților, au izbutit să pună împreună, în mod fericit, „spiritul” ascuțit al instrumentului cu muzica folclorică locală prin care beiușeanul își exprimă identitatea și bucuria, libertatea și vitalitatea”, scria în referatul de specialitate muzeograful dr. Ioan Goman, șef Secție Etnografie Muzeul Țării Crișurilor.

Din cauza pandemiei de coronavirus, festivitatea decernării diplomelor care certifică statutul de Tezaur Uman Viu a fost suspendată, luându-se decizia ca documentele menționate să le fie trimise acasă promotorilor patrimoniului cultural românesc premiați în 2021.

Conducerile primăriilor au crezut că ar fi normal ca persoanelor care au obţinut titlul de Tezaur Uman Viu să le fie înmânată această distincţie în mod festiv, în cadrul şedinţei de Consiliu Local. Aşa s-a întâmplat în decembrie 2021 la Vadu Crişului.

În acest an, în cadrul celei de-a X-a ediții a Programului Tezaure Umane Vii, s-a acordat titlul pentru 15 persoane purtătoare, creatoare și păstrătoare de patrimoniu cultural imaterial. Niciuna dintre aceste 15 persoane nu este din judeţul Bihor. Având în vedere faptul că, din cauza pandemiei, Ministerul Culturii nu a organizat, în ultimii ani, gală de premiere, au programat-o în această săptămână, la Piteşti.

Consiliul Județean Argeș găzduieşte, în perioada 24-27 octombrie, Gala „Tezaure Umane Vii”, organizată de Ministerul Culturii. Ediția din acest an a reunit 38 de creatori și păstrători ai valorilor tradiționale românești care au obținut titlul onorific de Tezaur Uman Viu în ultimii 3 ani. Luni, 24 octombrie, de la ora 19.00, în Casa Sindicatelor din Pitești, invitaţii au participat la spectacolul de muzică populară „Naiul călător prin lume”, dedicat tinerei interprete Mădălina Lupu, unul dintre copiii de succes ai Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești. Marți, 25 octombrie, a avut loc festivitatea de acordare a distincțiilor. Din Bihor a urcat pe scenă olarul Petru Haşaş. Seara, invitații au luat parte la Târgul Săptămânal Stâlpeni: Focu` lu` Sumedru (spectacol susținut de orchestra Doina Argeșului) și degustare de produse tradiționale. Miercuri, 26 octombrie, este programată o vizită în județ la Mănăstirea Curtea de Argeș şi la Barajul Vidraru.

Ioan HASAS