Garda Națională de Mediu. Gestionarea deșeurilor municipale - Vizită de studiu din Muntenegru
Comisia Europeană, prin instrumentul TAIEX, a organizat, în perioada 9–11 iunie, la Oradea, o vizită de studiu destinată autorităților de mediu din Muntenegru, eveniment găzduit de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bihor.
Delegația muntenegreană a fost formată din cinci reprezentanți ai Ministerului Ecologiei, Dezvoltării Durabile și Dezvoltării Regiunii de Nord: trei inspectori de mediu și doi consilieri superiori. Schimbul de experiență a vizat aplicarea legislației, organizarea inspecțiilor, monitorizarea fluxurilor de deșeuri și cooperarea instituțională.
Programul a inclus prezentări privind planificarea, autorizarea, monitorizarea, raportarea, inspecția și controlul sistemelor locale de gestionare a deșeurilor municipale.
Cecilia Martin, director în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, a prezentat cadrul național de gestionare a deșeurilor și principalele provocări privind implementarea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor.
Ecaterina Gîldău, consilier superior în cadrul Direcției Deșeuri și Situri Contaminate, a vorbit despre principalele elemente privind funcționarea și implementarea Sistemului Garanție-Returnare în România.
Din partea Gărzii Naționale de Mediu, Mihaela Monica Crișan, comisar în cadrul Comisariatului Județean Bihor, a coordonat programul local și a susținut prezentări privind cadrul legislativ european, practicile de inspecție și control, trasabilitatea deșeurilor și măsurile de conformare.
În calitate de invitate și vorbitoare, Timea Mare și Adriana Calapod, din cadrul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate – Direcția Județeană de Mediu Bihor, au prezentat procedurile de autorizare, obligațiile de monitorizare și raportare și legătura dintre reglementare și inspecție.
Szekely-Farkas Timea, specialist în managementul deșeurilor în cadrul ADI Ecolect Group- județul Bihor, a prezentat rolul asociației în coordonarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Bihor, relația dintre autoritățile locale și operatori, precum și măsurile de informare și implicare a populației în colectarea separată.
Experiența practică a sistemului județean a fost completată de AVE România, prin directorul Pásztai Zoltán Attila, și de SC Ecologic Prest Bihor SA, prin directorul Casian Narcis Popoviciu.
Vizitele tehnice au inclus depozitul ecologic, stațiile de sortare și transfer, instalația de tratare mecano-biologică, platforma de compostare, instalația de tratare a levigatului, sistemul de valorificare a biogazului, centrul de colectare prin aport voluntar, instalația de reciclare a deșeurilor din plastic și un punct de colectare relevant pentru implementarea SGR.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.