Odată cu relaxarea condițiilor de pandemie Ansamblul Artistic Profesionist Crișana din cadrul Teatrului Regina Maria, face eforturi pentru a readuce publicul în sala de spectacole prin evenimente cât mai variate, pe placul publicului din diverse paliere.

 

După concerte educative pentru elevi desfășurate în școli, spectacolul „Bihorenii când s-adună” susținut pentru  turiștii aflați la odihnă sau tratament la Băile Felix, seri bihorene  încheiate cu „danț popular” pentru iubitorii jocului tradițional,  activități  pentru promovarea Zilei Naționale a iei, sau excepționalul spectacol muzical coregrafic, de aducere în fața publicului a ritualurilor și obiceiurilor de sânziene,  ansamblul a adus în fața bihorenilor pe Grigore Leșe. Profitând de ocazie, l-am abordat cu emoție și am găsit o persoană agreabilă, comunicativă, un muzician desăvârșit.

 

R: Bun venit în Bihor maestre! Ce mai faceți?

Grigore Leşe: Horesc. Când horesc uit de toți oamenii care mi-au făcut rău. Prin horit fac trecerea prin lume suportabilă. Viața mea este un amestec de vrajă, provocare, ispită, mister, intimitate. Totul este imprevizibil. Pentru mine pruncia a fost o stare de rai. După 60 de ani simți pașii de lup ai morții care dau târcoale, începe înserarea melancolică înainte de marea noapte.

 

R: Cum ați găsit Bihorul, cum ați găsit Oradea?

G.L: Oradea înflorește. Orădenii păzesc la periferia Europei Duhul lui Hristos. „Du-te leneșule  la furnică și vezi-i muncă și câtă a avea mai multă minte. Ea își pregătește de cu vară hrana și își strânge la seceriș mâncarea”.

 

 R: Artiștii de la Crișana au trecut printr-o restructurare, i-ați găsit optimiști?

G.L.: Am întâlnit la Oradea muzicanți, muzicieni și artiști. Trebuie să știm face icoane. Muzicile din Bihor sunt icoane. Prin ceea ce este bun în ei, sunt jucăriile lui Dumnezeu. Când manifestările culturale au o pornire interioară, ele sunt ziditoare. Teoriile sunt vorbe fără valoare, faptele contează. Ansamblul Artistic Profesionist Crișana din Oradea trebuie să se ferească de producțiile amatoricești pentru că ele consolidează pentru mult timp mediocritatea. Ucenicia în arta ascultării nu se face cu o carte în mână, ci scăldându-ne în muzică, frecventând-o cu pasiune. A trăi la oraș înseamnă a trăi în condițiile impuse de rânduielile civilizației. „Este nevoie de moravuri, nu de arta de a vorbii, este nevoie de modestia vieții, nu de repeziciunea cuvântări”, Sf. Ioan Gura de Aur.

 

R: Cum sunt membrii Ansamblului Crișana din punct de vedere muzical și artistic?

G.L: Chipurile artiștilor erau pline de lumină, gesturile dansatorilor erau ca o chemare, spărgeau râtul din jur. Mai avem povești, mai avem doruri și ele sunt curgătoare, mângâie și stâmpără.

 

R.: Cum se prezintă artiștii bihoreni în comparație cu alte formații artistice similare din țară?

G.L: Plini de viață. Iubește a tăcea mai mult decât a vorbi. Îmi plac oamenii frumoși la suflet. A sosit vremea să ne regăsim pe noi, să știm cine suntem și cum suntem.

 

R.: Ce recomandări le-ați face artiștilor și bihorenilor pentru ca revenirea în sala de spectacole să se facă natural și în siguranță, cât mai repede?

G.L: Să fie responsabili. Realismul trebuie să reflecte viața așa cum este ea în mod real, fără înfrumusețare artistică, fără idealizare. Nu trebuie să vorbim contradictoriu. Libertatea trebuie administrată. Lumea-i legată și trebuie dezlegată. Este nevoie de coerență, trebuie să intre în jocul artiștilor și îngerii. Prin ceea ce e bun în noi suntem jucăriile lui Dumnezeu. Suntem însuflețiți de duh.

P.R.C.