Aproape două mii de autoturisme au fost verificate pe șoselele din Bihor de către reprezentanții Registrului Auto Român, anul trecut, în urma controalelor fiind aplicate 155 de amenzi și retrase 112 certificate de înmatriculare.

În județul Bihor au fost verificate, pe parcursul anului trecut, 1.963 de vehicule. Dintre acestea, 28,12% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 6 (0,31%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 1% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 0,31% aveau probleme legate de identificare și 2,24% aveau ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în județul nostru au fost aplicate 155 de amenzi contravenționale și au fost retrase 112 de certificate de înmatriculare. În   situația în care  una dintre  măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară. Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului 2020, 64.096 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,61% dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformități au fost constatate la: instalația electrică de iluminare-semnalizare (27,7%); emisiile poluante (21,1%); punți, jante, anvelope și suspensie (12,9%); parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%). Neconformități la sistemul de frânare au fost depistate la 3,92% dintre vehicule şi în 1,51% din cazuri au   fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma măsurătorilor   efectuate s-a constatat depăşirea nivelului maxim admis de emisii poluante la 2.203 autovehicule. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi și fuzete. În cazul a 3.274 vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident. Aproximativ 2,5% dintre vehiculele verificate prezentau probleme   legate de inspecția tehnică periodică - ITP fals, expirat sau anulat. În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului   2020, au fost aplicate 20.391 de sancțiuni, au fost retrase 16.592 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 147 vehicule și 269 ITP-uri au fost anulate.