Oradea va găzdui, luna viitoare, un spectacol de anvergură mondială, un concert extraordinar care va reuni zece tenori celebri, de pe cinci continente, dirijați de reputatul maestru Leonardo Quadrini, de la RAI. Evenimentul va fi unul caritabil, așa că orădenii vor avea ocazia să facă și o faptă bună prin participarea la spectacol.

Oradea este unul dintre puținele orașe din România care încearcă să se promoveze prin intermediul muzicii clasice. Cea mai clară dovadă o reprezintă European Music Open, un festival care adună an de an personalități de anvergură ale muzicii clasice. Cei care iubesc această muzică, și nu numai, vor avea, luna viitoare, ocazia să participe la un spectacol de anvergură adus din patria muzicii clasice, Italia. Evenimentul „Muzică pentru viață”, se va desfășura sâmbătă, 9 iulie, de la ora 20.30, pe scena din curtea Cetății Oradea.

Proiectul este derulat în colaborare de Spitalul „Burlo Garofolo” din Triest, Spitalul Clinic Județean Bihor și Curia Episcopală Greco-Catolică din Oradea.

 

În beneficiul copiilor

Spre deosebire de celelalte concerte, „Muzică pentru viață” va îmbina arta cu umanitarul. Orădenii vor avea ocazia să participe la un eveniment cum nu s-a mai organizat în România și, în același timp, să le dea o mână de ajutor copiilor care trec prin momente dificile.

„Dorim să-i ajutăm pe cei care au cea mai mare nevoie, pe copii. În urmă cu câțiva ani, cineva m-a rugat să mă rog pentru copilul lui care era grav bolnav. Avea nevoie de o intervenție medicală așa că am sunat la Viena să mă interesez cât ar costa. Era vorba de 150 de mii de euro. De unde să adune acești bani o familie în care mama e casnică, iar tatăl este un muncitor obișnuit. Acel copil era condamnat la suferință toată viața lui. Cu ce era el de vină? Am reușit să iau apoi legătura cu Spitalul „Burlo Garofolo” din Trieste care este printre cele mai bune din Europa pe anumite specializări și ne-a ajutat, iar azi copilul este sănătos. În fiecare an, acolo ajung peste 230 de copii din toată lumea, Irak, Ucraina, Serbia, Croația, din țări din Africa. Medicii fac acolo o muncă extraordinară. Încearcă să îi țină cât mai puțin pe copii în spital și le plătește cazare în oraș, împreună cu mama. Le plătește chiar și masa acolo unde e nevoie. Din Oradea, au mers până acum acolo 4-5 copii. Am reușit să facem un parteneriat în ideea de a ne ajuta unii pe alții”, a spus episcopul greco-catolic Virgil Bercea, într-o conferință de presă organizată ieri în Cetatea Oradea. Acesta a mai adăugat că nu condamnă în niciun fel Spitalul din Viena pentru că și la Trieste intervenția a costat mulți bani, doar că în Italia există o asociație care donează acești bani. Despre parteneriat, în cadrul aceleiași conferințe, a vorbit managerul Spitalului Clinic Județean, Gheorghe Carp.

„Sunt doar trei spitale în Italia de anvergura celui de la Trieste. Orădenii trebuie să știe că noi ne-am dori să putem oferi toate serviciile medicale din lume, dar acest lucru nu îl poate face niciun spital din România. Pentru anumite boli există centre specializate. În cadrul parteneriatului am insistat pe acele secții care ne sunt necesare și nu pot fi acoperite de mediicii noștri, oncologie pediatrică, hematologie pediatrică, genetică pediatrică, boli rare. Foarte important este că, prin intermediul acestui parteneriat, vom avea acces la informații cu privire la anumite boli și proceduri și vom putea cere opinii din partea unor specialiști de nivel mondial. Atmosfera din spitalul din Trieste este creată anume pentru confortul copiilor. Doctorii nu umblă în halate albe, sunt multe zone de joacă. Unitatea medicală asigură tratarea unor boli pe care noi nu visăm să le putem trata (transplant medular sau tratament oncologic pe baza identificării genei care este responsabilă de afecțiune). Și mai important este că medici din Trieste vor veni în schimb de experiență în Oradea și medici de la noi vor merge acolo. În plus, vom încerca să ajutăm pacienții care ajung la ei, efectuând, la Spitalul Județean, anumite analize pentru ca ei să nu stea acolo atât de mult, medicii de acolo să știe, înainte ca pacientul să ajungă în Italia, rezultatele unor analize. Este o bună oportunitate pentru noi ca spital și o șansă în plus pentru copiii din Oradea”, a spus dr. Gheorghe Carp, care a mai adăugat că este sigur că protocolul încheiat va evolua și relația va fi benefică pentru toată lumea.

 

Spectacol unic în România

Relația cu Spitalul din Trieste a fost mediată și prin intermediul Asociației Italiani în Bihor.

„Noi ne-am gândit ce am putea face pentru cei care ne ajută să le dăm o șansă acestor copii. Așa a apărut ideea de a organiza acest concert. Vrem să contribuim și noi, să donăm cât mai mulți bani pentru a ajuta Spitalul Italian să poată trata cât mai mulți copii. Concertul trebuia organizat acum doi ani, dar a fost anulat din cauza pandemiei. Nu vom putea strânge sume colosale, dar este important să contribuim și noi. Sperăm să vindem în jur de 1.000 de bilete pentru acest eveniment”, a spus președintele Asociației, Antonio Sargenti, care a mulțumit Filarmonicii din Oradea și managerului Carmen Rus, care a arătat multă deschidere.

Vor concerta: Fabio Andreotti (Italia), Ignacios Encinas (Spania), Armaldo Klogjeri (Albania), Vitaliy Kovalchuk (Ucraina), Mihai Urzicana (România) - Europa, Rodrigo Trosino (Mexic) - America de Nord, Sebastian Ferrada (Chile) - America de Sud, Julienne Attoumbre (Coasta de Fildeș) - Africa, Sinikiro Kawasaki (Japonia) și Liu Jianwei (China) - Asia.   

Dirijorul concertului va fi Leonardo Quadrini, Figură de prim rang pe scena internațională, titular al Catedrei de „Exerciții orchestrale”, pregătire orchestrală, laborator și repertoriu orchestral la conservatorul istoric din Napoli „San Pietro a Majella”. A susținut peste 2.700 de concerte pe 5 continente. Interpret atât simfonic, cât și liric, a condus spectacole precum: Trovatore, Rigoletto, Traviata, Nabucco, Masked Ball, Turandot, Tosca, Madama Butterfly, Edgar, Boheme, Cavalleria rusticana, Pagliacci, Secret Wedding, Don Pasquale, Barber of Seville, Lucia di Lammermoor, Mefistofele, Aida, La serva padrona, Norma, Falstaff, The Pearl Fishermen etc.     

Prețul unui bilet va fi cuprins între 80 și 200 de lei, iar bilete se pot achiziționa pe blt.ro.