Pompierii bihoreni deschid, azi, porţile tuturor subunităţilor din judeţ, pentru a sărbători Ziua Pompierilor din România, marcată în fiecare an în data de 13 septembrie. În Oradea, va fi organizată o expoziţie de tehnică militară în Piaţa Mihai Viteazul.

 

În data de 13 septembrie a.c., se împlinesc 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, moment istoric în care pompierii eroi, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, comandantul Companiei de pompieri a Capitalei, au reușit să se opună, într-o confruntare inegală, oștilor otomane venite să înăbușe Revoluția Română de la 1848. Această zi a rămas întipărită în istoria neamului şi în sufletele pompierilor militari, data de 13 septembrie fiind declarată „Ziua Pompierilor din România”. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor va organiza, azi, o serie de activităţi ce vor include depuneri de coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni, ședință festivă și competiții sportive, „Ziua Porților Deschise” la 10 subunități din județ, respectiv o expoziție de tehnică militară. Astfel, între orele 11.00 - 15.00, ISU Bihor va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, la nivelul următoarelor subunități: Stația de Pompieri Aleșd, Garda de Intervenție 1 Mai, Detașamentul de Pompieri Marghita, Stația de Pompieri Săcueni, Stația de Pompieri Valea lui Mihai, Garda de Intervenție Sălard, Detașamentul de Pompieri Salonta, Secția de Pompieri Beiuș, Stația de Pompieri Ștei și Garda de Intervenție Tinca. Activitățile desfășurate în cadrul Zilei Porților Deschise vor include prezentarea tehnicii de luptă, jocuri pentru copii, atelier de prezentare a noţiunilor de prim-ajutor de bază, exerciţii demonstrative etc. La Oradea, bihorenii sunt aşteptaţi la Expoziția de tehnică militară, ce va fi organizată în Piața Mihai Viteazul, între orele 10.00 - 14.00, eveniment în cadrul căruia vizitatorilor le vor fi prezentate autospeciale specifice de intervenție, echipamente și accesorii din dotarea Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Oradea, cei prezenți fiind familiarizați, totodată, cu măsurile de prevenire a situațiilor de urgență, precum și cu aspecte din viața și activitatea pompierilor militari bihoreni.

 

În medie, 50 de misiuni în fiecare zi

În primele opt luni ale anului, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” s-au produs 12.231 de evenimente ce au implicat intervenția operativă a subunităților de pompieri și a serviciilor voluntare și private, în medie 50 de intervenții pe zi, din care 3.979 altele decât urgențe medicale. Pompierii militari bihoreni au acționat pentru salvarea a 253 de persoane aflate în diferite situații de urgență în propriile locuințe și pentru stingerea a 763 de incendii și incendii de vegetație uscată, din care 385 de incendii și 378 de incendii de vegetație uscată și altele.Valoarea estimată a bunurilor salvate în urma incendiilor se cifrează la aproximativ 85 milioane lei, iar cea a bunurilor distruse, la aproximativ 13 milioane lei. În urma incendiilor au fost înregistrate 7 persoane decedate, 13 persoane rănite și 19 persoane salvate/evacuate. În intervalul analizat, din cele 8.252 de intervenții ale SMURD, cele mai multe au fost înregistrate pentru acordarea ajutorului medical de urgență – 6.299, 910 la accidente rutiere, 327 pentru asistența persoanelor, 676 misiuni în sprijin și alte intervenții. De asemenea, au fost înregistrate 40 de situații în care s-a intervenit cu echipajele specializate de descarcerare. În primele opt luni ale anului, echipajele SMURD, au asistat 9.450 de persoane, dintre care 8.265 adulți și 1.185 copii. De asemenea, în primele opt luni ale acestui an, personalul Inspecţiei de Prevenire a desfășurat un număr de 1.364 de controale. Au fost supuse activității de control, 391 instituții, 55 de localități, 873 de operatori economici, 37 de obiective de investiții și 8 obiective SEVESO. Pe timpul desfășurării controalelor de prevenire au fost depistate 9.570 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor și a protecției civile, dintre care, 1.744 au fost soluționate operativ pe timpul verificărilor. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 7.884 de sancțiuni contravenționale, din care 6.881 avertismente și 1.003 amenzi, în cuantum de 4.958.000 lei.