Începând de luni, 29 septembrie, pe A3 între Biharia și Chiribiș - Șantier pe întreg lotul
De luni, 29 septembrie, constructorii români care lucrează pe subsecțiunea Chiribiș-Biharia a Autostrăzii A3-Transilvania intră în șantier pe toți cei 29 de kilometri din județul Bihor, anunță CNIR.
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avizat, joi, 25 septembrie, „Proiectul Tehnic de Execuție” pentru ultimii 20 de kilometri, iar după emiterea Ordinului de începere, antreprenorul poate demara lucrările pe întreaga lungime a acestui lot.
,,Am avizat, astăzi, în Consiliul Tehnico-Economic al CNIR, Proiectul Tehnic de Execuție pentru încă 20 de kilometri ai lotului 3C2 Chiribiș-Biharia, reușind, alături de constructor, să reducem durata proiectării de la șase luni la doar patru luni pentru a profita cât mai mult posibil de sezonul favorabil construcțiilor. Cu lucrări începute în această vară pe primul sector de 8,5 kilometri de lângă Biharia și efortul Antreprenorului de a menține ritmul susținut de până acum, vom avea premisele inaugurării autostrăzii până la finalul anului viitor, nu doar înainte de termenul din contract, dar și la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar printre dotările moderne se numără un sistem ,,SPEED” pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare, sistem de securitate prevăzut cu instalații și camere la fiecare 2 kilometri pentru detecția incidentelor rutiere, precum și sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor în mișcare.
Contractul cu Asocierea Precon Transilvania-Citadina 98 are o valoare de 785 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din Programul Transport PT 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.