Inelul Metropolitan a ajuns la 50% - Finalizat la primăvară
Cea mai mare macara din România, una de 700 de tone, lucrează în aceste zile la viaductul din Băile Felix, partea cea mai complexă a inelului metropolitan care va lega trei drumuri naționale și trei comune: Nojorid, Sânmartin și Oșorhei. Lucrările vor fi finalizate până cel târziu în luna mai a anului viitor.
Lucrările la tronsonul de peste 9 km, care leagă Băile Felix de Nojorid, sunt cele mai avansate. „Se lucrează în trei zone. La capătul dinspre Nojorid al tronsonului, lucrările sunt mai întârziate, întrucât este nevoie să fie relocate rețelele de electricitate și introducerea rețelei de gaz, care, urmând traseul inelului metropolitan, va lega Nojoridul și Sânmartinul. Al doilea tronson, unul de aproape 5 km, este în asfaltare. Cea mai complicată zonă este cea cu viaduct. În unele locuri sunt deja montate grinzile. Pilonii acestui viaduct vor avea o înălțime de 12 metri deasupra drumului național, iar față de fundul lacului de lângă drum, înălțimea acestora va ajunge la 17 metri”, a spus președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan.
Daniel Forțiu, reprezentantul firmei constructoare, a spus că s-au făcut niște modificări și că vor fi folosite grinzi metalice în locul celor de beton, de 60 de tone. „Grinzile nu pot fi lansate decât cu o macara de 700 de tone. Asta înseamnă costuri suplimentare destul de mari. Viaductul va avea 340 de metri și 8 deschideri. Va traversa barajul și Drumul Național 76”, a adăugat Forțiu.
Primarul Oradiei, Florin Birta, a subliniat buna colaborare pe care o are cu CJ Bihor. „Oradea și CJ Bihor aveau anumite sume de bani rezervate prin Programul Național Anghel Saligny și am decis să investim acei bani în inelul metropolitan. Cei care vin dinspre Arad și vor să ajungă spre Deva, Băile Felix sau Cluj-Napoca vor evita Centura Oradea, degrevând traficul acolo. Va fi un factor important și pentru dezvoltarea viitoare a comunelor din Zona Metropolitană”, a spus edilul orădean.
Vicepreședintele CJ Bihor, Mircea Mălan, a spus că lucrarea este importantă și pentru că va lega trei drumuri naționale și trei comune importante: Nojorid, Sânmartin și Oșorhei.
Vestea cea mai bună a dat-o, la finalul conferinței, Ilie Bolojan, care a spus că în toamna acestui an se va deschide circulației tronsonul de la intersecția drumului de intrare în Cordău și până la Drumul Național, la Nojorid. „Va fi o legătură nouă în toamna acestui an, între Băile Felix și Cordău, pe de o parte, și Nojorid pe cealaltă. Viaductul va fi finalizat în primăvara anului viitor, cel mai târziu în luna mai, când va fi dat în folosință inelul metropolitan, pe toată lungimea lui”, a mai spus președintele CJ Bihor.
Lucrările, împărțite în două loturi, au început în a doua jumătate a lunii septembrie 2023. Inelul metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri și va fi prevăzut cu o bandă pe fiecare sens de circulație.
Lotul 1 are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care se construiește peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Lucrările sunt executate de asocierea formată din firmele Asfamixt (lider), Opr Asfalt și Dacia Faber. Termenul de execuție este de 18 luni, iar valoarea contractului este puțin peste 70 de milioane de lei, fără TVA.
Lotul 2 este cuprins între km 9+055 – 17+017. Traseul pornește de la viaductul din Băile Felix, ocolește localitățile Băile 1 Mai și Cheriu și se termină în Oșorhei. Lucrările sunt executate de firma Porr Construct, cu un termen de 18 luni pentru finalizarea proiectului. Valoarea contractului este de aproape 81,7 milioane de lei, fără TVA.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.