Învață cum să fii un cetățean activ la atelierul organizat la Oradea - Împreună în UE
Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, cu sprijinul organizației non-guvernamentale Școala de Valori și al Departamentului Relații Internaționale și Studii Europene al Facultății de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea, organizează atelierul cu tema „Cetățenie activă - de la nivel local la nivel național și european”.
Atelierul va avea loc joi, 6 iulie 2023, în sala de conferințe a Bibliotecii Universității din Oradea, între orele 10.00 și 13.00. În cadrul atelierului „Cetățenia activă, de la nivel local la nivel național și european”, participanții vor descoperi modalități de implicare în comunitate și vor învăța cum să abordeze în relația cu autoritățile problemele și soluțiile existente. Scopul atelierului este să contribuie la creșterea nivelului de educație civică și la implicarea cetățenilor în procesul decizional. Un aspect deosebit al acestui atelier este utilizarea jocului de societate Play4CivicSkills, prin intermediul căruia participanții vor fi provocați să călătorească prin diverse dimensiuni ale cetățeniei active, descoperind competențe și puncte de referință în domeniile statului democratic, economiei de piață coordonate și societății civile solide. De asemenea, se va pune accent pe implicarea cetățenilor, îmbunătățirea calității vieții și pregătirea pentru viitorul hiper-digitalizat. Jocul de societate este dezvoltat de Școala de Valori și pune accent pe cele 4+1 dimensiuni ale cetățeniei active: Protestul și schimbarea socială, Viața comunitară, Valori democratice, Democratie reprezentativă, Democrație europeană. „Ne bucurăm să anunțăm că Departamentul de Relații Internaționale și Studii Europene se alătură acestui eveniment, în special datorită faptului că atelierul este susținut de una din cele mai bune absolvente ale noastre, Galina Manole. Prin această colaborare, dorim să oferim participanților o experiență de înaltă calitate, bogată în informații și perspective europene”, a declarat directoarea Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene, conf. univ. dr. Florentina Chirodea.
Participarea la atelier este gratuită, însă numărul de locuri este limitat. Pentru a obține mai multe detalii și a te înregistra, accesează link-ul https://www.impreuna-in.eu/ro/event/cetatenie-activa-de-la-nivel-local-la-nivel-national-si-european-2023-07-06-1727/register. Data limită pentru completarea formularului de înscriere este 2 iulie.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.