Un focar colectiv de toxiinfecție alimentară a apărut, săptămâna trecută, la un grup organizat de turiști - elevi ai unei școli gimnaziale din municipiul Oradea - cazați în perioada 9-11 septembrie la o unitate de cazare de tip pensiune din localitatea Vadu Crișului. Luni, din cele 13 cazuri înregistrate, două persoane erau în spital, alte 11 izolate la domiciliu.

Focarul a debutat în seara zilei de 10 septembrie, la aproximativ una-două ore după servirea mesei de seară în unitatea de cazare. În unitate erau cazate 26 de persoane, dintre care 24 de copii și 2 adulți (cadre didactice însoțitoare). Luni, 14 septembrie, numărul total de cazuri era 13.

„Toate cazurile sunt în grupa de vârstă 10-14 ani și au forme medii de îmbolnăvire. Debutul a fost în data de 10 septembrie a.c. la 11 cazuri, iar în data de 11 septembrie a.c la două cazuri. În prezent, două cazuri sunt izolate în spital, iar 11 cazuri sunt izolate la domiciliu”, menţionează Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Simptomatologia a constat în greață, vărsături și scaune diareice, iar într-unul dintre cazurile apărute ulterior și febră.

„Primele 11 cazuri au fost evaluate de echipajele SMURD și SAJ Bihor și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde s-a stabilit diagnosticul de toxiinfecție alimentară. Acestea nu au necesitat internare. În data de 12 septembrie, alte două eleve s-au prezentat la Compartimentul de Primiri Urgențe al SCJU Bihor și au fost direcționate către Secția de Boli Infecțioase, unde s-a confirmat clinic același diagnostic. Un caz a fost internat și a primit tratament simptomatic și patogenetic, iar al doilea, care a refuzat internarea, a fost izolat la domiciliu. În 13 septembrie a fost internat un al doilea caz, la care simptomatologia a debutat în 10 septembrie și nu s-a remis. Ancheta epidemiologică a evidențiat ca element suplimentar faptul că o parte dintre copiii simptomatici au declarat consumul de apă de la un izvor situat în vecinătatea Peșterii Vadu Crișului, ipoteză aflată în curs de verificare. Sursa și modul de transmitere nu sunt încă stabilite definitiv, ancheta epidemiologică fiind în desfășurare”, a precizat dr. Daniela Rahotă, director executiv al DSP Bihor.

 

Măsurile dispuse de DSP Bihor

Ancheta epidemiologică a fost declanşată de către Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile, imediat după notificarea cazurilor (11 septembrie), fiind în desfășurare. De asemenea, a fost efectuat un control igienico-sanitar vineri, 11 septembrie, la unitatea de cazare, în  cadrul căruia au fost constatate deficiențe.

DSP a aplicat o sancțiune contravențională (amendă în cuantum de 25.000 lei) și a suspendat activitatea de pregătire, preparare și servire a mâncărurilor gătite în unitate, începând cu data de 11 septembrie.

Totodată, au fost prelevate probe în vederea identificării sursei focarului de toxiinfecţie alimentară: o probă de apă din bucătărie, o probă de apă din piscina exterioară și 5 teste de sanitație, aflate în analiză în laboratorul Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Alte măsuri luate au fost: informarea Ministerului Sănătății și Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile București, respectiv monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor din colectivitatea expusă și actualizarea permanentă a situației cazurilor.

Recomandări pentru populație

Direcția de Sănătate Publică Bihor recomandă respectarea regulilor elementare de igienă alimentară: spălarea riguroasă a mâinilor înainte de masă și după utilizarea toaletei, evitarea consumului de apă din surse nemonitorizate (izvoare, fântâni fără aviz sanitar), consumul alimentelor imediat după preparare și păstrarea acestora la temperaturi corespunzătoare. Persoanele care prezintă greață, vărsături, scaune diareice sau febră după consumul unor alimente sau al apei din surse nesigure sunt sfătuite să se adreseze medicului de familie sau celui mai apropiat serviciu de urgență.