Noua Piață Cetate - Lucrări la primul corp de clădire
Lucrările de transformare a Pieței Cetate într-un centru de afaceri cu produse agricole și nu numai, după modelul Pieței Rogerius, sunt în plină desfășurare. Contractul are o valoare de peste 77 de milioane de lei.
Primăria își dorește ca lucrările la primul corp să fie finalizate până la sfârșitul anului.
„Până în momentul de față acestea au ajuns la un stadiu fizic de realizare de 40%. Astfel, se amenajează și se reconstruiește hala C1, care a ars în incendiul din 2020. Structura de beton armat a halei a fost finalizată. Totodată, structura metalică a halei este deja realizată, echipa de muncitori ocupându-se acum de zidirea cu cărămidă a pereților exteriori”, a precizat primarul Florin Birta.
Până în prezent au fost executate o serie de lucrări constând în: săpătură generală pentru ajungere la cota radier, turnare egalizare și radier, fundație și structură metalică hală, realizarea structurii din beton armat a corpului C1, montaj armături și cofraje pentru pereții exteriori, zidărie cărămidă, montaj profile C pe hală, lucrări de organizare de șantier precum și realizarea stației de pompare pentru rezervorul de apă.
Proiectul este implementat de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, fiind finanțat prin Programul Interreg V - A România - Ungaria.
Investiția se realizează în două etape. Etapa I cuprinde amenajarea și reconstruirea halei C1, care a ars în incendiul din 2020, având o suprafață de 1.770 metri pătrați, amenajarea a 50 de locuri de parcare stradale, cu staționare de scurtă durată, construirea stației de pompare - rezervor de apă, precum și accesul dinspre bulevardul Nufărul spre Cantemir.
În etapa a doua, se va realiza o construcție nouă, care va cuprinde o parcare subterană de 161 de locuri, sector de legume-fructe cu 504 mese, sector alimentație publică, sector produse alimentare cu 34 de spații comerciale, sector produse nealimentare cu 152 de module comerciale de 6 metri pătrați, două săli de instruire pentru antreprenori în domeniul comercial agricol și birouri pentru persoanele din administrație, plus alei pietonale, spații verzi și drumuri de acces.
Lucrările la Centrul de antreprenoriat Piața Cetate sunt executate de Madlev Cons - lider de asociere și EUD Drumconstruct, Campeador și Constructorul Sălard. Contractul are o valoare de puțin peste 77 de milioane de lei. Valoarea pentru etapa I este de puțin peste 15.3 milioane de lei iar pentru etapa II de aproape 61.7 milioane de lei. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni pentru etapa I și alte 12 luni pentru etapa II.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.