În ultimii ani, Oradea, și nu numai, se confruntă cu o invazie de insecte aproape neobservabile, care poartă numele de „tigrul de platan”. Insecta se așează peste tot, pe haine, piele, dar și în casă.

Orădenii reclamă faptul că nu mai pot ieși cu copiii în parcuri din cauza micii insecte gri care îi deranjează atunci când ies în aer liber.

„Indiferent la ce oră ieșim din casă, nu ne putem bucura de plimbare sub cerul liber, pentru că aceste insecte ne invadează din toate părțile, fiind prezente peste tot”, s-a plâns Ana I., aflată cu copilul la plimbare în Parcul 1 Decembrie din Oradea.

Abonată de-o viață la ziarul CRIȘANA, doamna Maria ne-a sesizat faptul că nu mai poate să-și scoată hainele pe balcon, din cauza agasantelor insecte care se lipesc de îmbrăcăminte.

O altă orădeancă s-a plâns că nu mai poate aerisi așa cum trebuie apartamentul în care locuiește, întrucât micile insecte intră pe geam și este greu să mai scape de ele.

„Consider că autoritățile locale ar trebui să ia măsuri împotriva tigrilor de platani, așa cum iau măsuri împotriva țânțarilor, pentru că este vară, iar în acest anotimp, insectele adulte se înmulţesc repede”, ne-a declarat femeia.

Tigrul platanului, a cărui denumire științifică este Corythucha ciliata, este o specie originară din America de Nord, care afectează frunzele platanului, iar uneori atacă și frasinul. În Europa, insecta a fost descoperită prima dată în anul 1964, în orașul Padova din Italia. În România, este prezentă de ani buni.

Din cauza aspectului, i se spune „gândacul dantelă”, iar în română, tigrul de platan. Medicii ne sfătuiesc să nu ne îngrijorăm, pentru că nu s-a dovedit că tigrul platanului transmite vreo boală. Înțepătura lui poate cauza iritații, așa că spălarea cu apă și săpun a zonei înțepate sau aplicarea unui cubuleț de gheață sunt remediile care pot fi aplicate imediat. Prin urmare, pentru a scăpa de prezența insectei peste tot în jurul nostru, soluția o reprezintă hainele lejere care să acopere mâinile și picioarele în totalitate, iar înainte de intrarea în casă, hainele trebuie scuturate foarte bine. Insectele au dimensiuni mici, între 2 și 4 mm lungime, iar corpul este aplatizat. Capul insectei are culoare gri deschis, ochii sunt bine dezvoltați și au antene scurte.

Insecta Tigrul platanului apare la temperaturi de peste 30 de grade Celsius, în medii cu vegetație bogată, acolo unde este predispusă să se înmulțească. Este întâlnită mai des în zone unde sunt plantați mulți platani, dar în ultimii ani, insecta este tot mai prezentă în aglomerația urbană, pe terase amenajate cu plante, parcuri sau grădini. Având în vedere că este o insectă mică și transparentă, aceasta poate rămâne pentru mult timp pe haine sau în păr. Leziunile lăsate pe corp nu sunt la fel de mari precum cele de țânțari sau păianjeni și nici înțepătura nu se simte atât de intens ca în cazul altor insecte de sezon.

Din păcate, în ultimii ani, la nivelul municipiului Oradea, au fost plantați sute de platani, or pentru a combate invazia de insecte, trebuie redus numărul acestora.