Pasajul subteran de pe Oneștilor și treceri de pieton inteligente - Proiecte depuse pentru finanțare
Consiliul Județean Bihor a depus, săptămâna trecută, cererea de finanțare cu fonduri europene pentru realizarea pasajului subteran de la intersecția străzilor Oneștilor cu Tudor Vladimirescu și amenajarea a 144 de treceri de pietoni, pe drumurile județene, cu semnalizare inteligentă.
La începutul lunii august, Consiliul Județean Bihor a votat preluarea străzii Oneștilor în administrare și clasificarea ei ca drum județean, astfel încât să poată depune proiectul cu fonduri europene. Acesta a fost clasificat ca DJ 797H.
Lucrarea ar urma să aibă, cu tot cu rampe de acces, o lungime de 191 de metri, din care 41,8 metri pasajul propriu-zis. Gabaritul de trecere al acestuia va fi de 4,5 metri. Costurile pentru pasaj se ridică la aproape 62 de milioane de lei, cu TVA.
Cea de-a doua componentă a proiectului „Implementare soluții de creștere a siguranței traficului pe rețeaua de drumuri județene din Județul Bihor” prevede amenajarea a 144 de treceri de pietoni în interiorul localităților străbătute de drumuri județene din Bihor. Trecerile vor fi iluminate cu led și vor avea un „sistem inteligent”, în sensul în care, la apropierea unui pieton de trecere, intensitatea luminii se va accentua. Această a doua componentă are o valore de puțin peste 12 milioane de lei, cu TVA.
Prin realizarea acestor proiecte se va reduce, pe de-o parte, conflictul în trafic (în cazul pasajului subteran) și, pe de altă parte, se vor reduce accidentele rutiere în care sunt implicați pietonii, prin creșterea siguranței trecerii drumurilor județene.
Proiectul a fost depus spre finanțare în Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.