În ultimele două săptămâni, Compartimentul Transport din cadrul Consiliul Județean Bihor a realizat 6 controale pe drumurile județene, împreună cu Poliția Rutieră și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru verificarea respectării maselor și a dimensiunilor maxime admise de către șoferii autoturismelor prezente în trafic.

Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 31 de mii de lei. Din acestea, trei vehicule au fost indisponibilizate prin ridicarea plăcuțelor de înmatriculare până la intrarea lor în legalitate, adică eliberarea de către Consiliul Județean Bihor a Autorizației Speciale de Transport (AST). Din tarifele provenite prin obținerea AST, se constituie un fond de reparații pentru drumurile județene afectate de traficul greu.

Două vehicule au intrat în legalitate prin descărcarea cantității suplimentare transportate. Surplusul descărcat, 9 tone de masă lemnoasă și 2,7 tone de pietriș, a fost donat unor persoane în vârstă, doi bărbați, a căror gospodării se aflau în zona controlului. Al șaselea șofer a refuzat cântărirea vehiculului.

„Consiliul Județean Bihor are în lucru mai multe drumuri județene și pregătim în prezent reabilitarea altora, dar este important, de asemenea, să ne asigurăm că după finalizarea lucrărilor se respectă prevederile legale, în așa fel încât cu toții să beneficiem de șosele sigure și fără denivelări. Astfel de controale se vor defășura și în perioada următoare și le mulțumesc colegilor de la Compartimentul Transport pentru munca lor,” a declarat Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor.

Consiliul Județean Bihor dispune de un dispozitiv mobil de cântărire și de 25 de puncte omologate și verificate metrologic pentru cântărirea pe carosabil. Verificarea se face unui vehicul surprins în mișcare sau staționat pe un drum județean, care este apoi condus la cel mai apropiat punct de cântărire.

Tonajul maxim admis este stabilit prin Ordonanța 43 din 28 august 1993,  în funcție de tipul de vehicul și portanța carosabilului.