Direcţia Sanitară veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a anunţat că au fost confirmate 16 focare noi de pestă porcină africană la porcii domestici: şapte focare în comuna Viișoara, cinci focare în comuna Tarcea, două focare în localitatea Cubulcut – oraș Săcueni, și câte un focar în Valea lui Mihai și Petreu.

 

În localitățile afectate, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei în exploatații, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

„Reamintim că Pesta porcină africană este o boală cauzată de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectând toţi porcii domestici şi sălbatici, dar boala nu se transmite de la animale la om, prin urmare nu afectează direct omul, deși omul reprezintă un vector important în diseminarea acestei boli exotice fie prin contact direct fie prin intermediul unor produse, furaje sau alte instrumente. Boala determină un procent de morbiditate şi mortalitate foarte ridicat în cadrul populației de porci, iar pierderile rezultate în urma combaterii ei sunt deosebit de ridicate, fiind reprezentate atât de costurile directe cu eradicarea, cât şi cele indirecte generate de restricţiile impuse comerţului cu porci vii şi produse sau subproduse provenite de la porci afectați. Boala se transmite prin contactul animalelor sănătoase cu cele bolnave, contactul omului cu animalele bolnave și apoi cu animalele sănătoase, sângele, țesuturile, excrețiile și secrețiile provenite de la animalele bolnave, furaje, echipamente, vehicule, persoane contaminate, respectiv hrănirea porcilor cu resturi alimentare contaminate”, precizează DSVSA Bihor.

 

Recomandări pentru deţinătorii de porci

Proprietarilor de suine li se recomandă să nu intre în adăposturile unde se cresc porcii cu încălţămintea şi hainele cu care au fost în afara gospodăriei (localitate, câmpuri agricole, pădure). Este recomandat chiar ca, înainte de intrarea în adăpostul de porcine să se asigure condiţii pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor şi a încălţămintei, respectiv cel puțin amplasarea la intrare a unei tăviţe cu paie sau alt material absorbant îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică sau un dezinfectant autorizat. Creşterea porcilor trebuie să se realizeze doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de exploatație, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici. Animalele trebuie hrănite doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută, fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de alimentație publică (restaurante, cantine etc.). Resturile menajere care conţin urme de carne/produse din carne de porc/mistreţ şi în special apa rezultată de la spălarea cărnii de porc nu trebuie administrate în hrana porcilor, nici aruncată în curtea gospădăriei. Porcinele trebuie să fie hrănite cu nutreţuri vegetale numai după trecerea unei perioade de cel puţin 30 de zile de la recoltare, iar paiele pentru aşternut trebuie să fie utilizate numai după trecerea unei perioade de cel puţin 90 de zile de la recoltare. Totodată, li se recomandă crescătorilor să limiteze accesul vizitatorilor în spaţiile în care sunt ţinute porcinele, să nu permită pentru cel puțin 48 ore accesul persoanelor care au avut contact cu mediul silvatic (pădure) în spațiile destinate exploatării porcinelor; să se asigure împrejmuirea şi protecţia spaţiilor în care sunt ţinute furajele şi aşternutul destinat animalelor din exploatație, astfel încât acestea să nu fie accesibile animalelor din mediul silvatic. Alte recomandări: să solicite medicului veterinar identificarea porcinelor din gospodărie, să nu achiziționeze purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de un medic veterinar; să nu scoată scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie, șă asigure condițiile de biosecuritate în toate exploatațiile de porcine (gospodării și ferme comerciale), cu interzicerea accesului la animale cu statut necunoscut, respectiv menținerea animalelor doar în adăposturi, fiind interzisă scoaterea acestora pe pășuni; anunțarea de urgență a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Bihor (telefon 0259.266.141) precum și a primăriei/ consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.

 

Târgurile de animale sunt închise

Semnele clinice ce pot indica prezența bolii la porcine domestice sunt reprezentate de apariția febrei, animalul nu mănâncă, este abătut, are pielea înroșită și diaree cu sânge.

„În cazul în care sunt stabilite restricții de către autoritățile competente ca urmare a confirmării pestei porcine africane în zonă, aveți următoarele obligații: respectați decizia de plasare sub supraveghere în suspiciunea de pestă porcină africană și indicațiile medicului veterinar în ceea ce privește restricțiile de mișcare a porcilor; porcii și produsele provenite de la aceștia nu trebuie să părăsească gospodăria; anunțați medicul veterinar dacă porcul dumneavoastră nu mănâncă și stă mai mult culcat; nu sacrificați porcul înainte de inspecția medicului veterinar - pentru orice sacrificare trebuie anunțat medicul veterinar”, transmite DSVSA Bihor deţinătorilor de porci.

Din cauza evoluției pestei porcine africane, toate târgurile de animale de pe raza județului Bihor au activitatea suspendată pe termen nedeterminat. De asemenea, DSVSA Bihor şi IPJ Bihor efectuează controale în trafic pentru verificarea atât a mijloacelor de transport a porcinelor vii și a cărnii destinate comercializării în unități specializate, dar și a mijloacelor auto proprietate personală, în vederea verificării mișcării porcinelor vii, respectiv a cărnii și produselor din carne destinate consumului propriu și care au fost obținute de la porci vii proveniți din exploatații non-profesionale situate în zonele aflate sub restricții ca urmare a evoluției unor focare de pestă porcină africană.

Foto: Revista Ferma