Pentru protejarea populației, în această perioadă, inspectorii de prevenire ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) au controlat și continuă să desfășoare verificări de specialitate la sălile de evenimente și alte spații în care se organizează mese festive de Revelion.

Totodată, peste 250 de pompieri militari bihoreni sunt pregătiți să intervină în orice moment, pentru gestionarea situațiilor de urgență care pot surveni în prioada Revelionului, la nevoie numărul forțelor și mijloacelor de intervenție fiind suplimentat cu personal aflat în rezerva operativă.

La urgențele medicale vor interveni, la nivel județean, cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităților inspectoratului, cu 10 ambulanțe de tip B2 și cu autospeciala pentru victime multiple și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, cu două unități de terapie intensivă mobilă (din care una cu specific neonatologic) și autospeciala medicului de urgență.